Literatura de aziLiteratura de azi
19.10.2016

Aerul tandru din jurul tău

Microb frumos

Ai intrat în inspiraţia mea de astăzi
Ca un microb frumos,
Şi sunt fericit
Fiindcă îmi place aerul tandru
Din jurul tău.
Acum îmi vei circula nestingherită
În Univers,
Şi în fiecare zi îmi vei trimite câte o stare sufletească
În loc de scrisoare.
Cred că uneori voi fi trist
Ca un elefant omorât de un fluture,
Şi te-aş da afară
Dar nu voi şti unde să te găsesc:
Tu îmi vei fi când într-o mână,
Când într-un ochi, ori pe frunte,
Când într-un gând.

Marin Sorescu

 

(sursa foto: ontheroad.ro)