Important pentru fiecare din noi este să avem un drum, pentru că oriunde am merge, viaţa noastră este o staţie. În ea am coborât ca frunze, dealuri, nopţi, lăute, sub fericiri, spaime şi friguri ca într-o gară tăcută. Eu, eu aş vrea să îţi fiu noaptea care te primeşte în braţe, îţi dă şi îţi fură vise, lăsându-ţi doar unul în care să fim amândoi.
Te-aş lăsa să visezi doar jumătate din vis până în zorii unei zile, apoi te-aş trezi ca să mă trăieşti în jumătatea de vis nevisat sub ochii tăi strânşi după ce au gustat din lumina cerului fără margini ce ne-a dăruit veşnicia într-o clipă.
Toate frunzele copacilor vor trăda această noapte, cu iubiri ca locuri de popas, cu întoarceri din ploi căzute din nori veştezi, la ţărmuri în paragini. Poate în jumătatea de vis braţele noastre vor fi catarge frânte, sânul şi glezna îi va fi plină de sare, iar ochii mei vor fi scoici de atâta aşteptare. Să nu te sperii, iubito, ne vom întoarce în vise într-o altă noapte cu ploi, unde îngerii nu ne vor trăda cuvintele, nici răsăriturile şi nici dăruirea noastră.
Curând furtunile se vor opri, pentru că se aude scârţâit de vâsle pe aproape. Eu nu voi mai răbda atunci nici depărtarea şi nici răstignirea șoaptei tale. Iubindu-te!
Sursa foto: pinterest.com