Un pumn de melancolie

E un anotimp obosit
de amurguri,
cu obrajii îngălbeniţi
de frunze…
Simt cum ne cad pe aripi
ploi de întrebări,
surâs de orgolii
ce ne îngreunează zborul.
Le alungăm cu degetele firave
ale fericirii.
În ochiul toamnei învineţit
de un pumn de melancolie
se zbate o clipă –
un fluture lovit de veşnicie.

Cerul devine copil capricios
şi plânge cu stele
să ne ude pletele inimii
firul vieţii să înflorească
pe umerii lui mâine.
Îmi înmoi gândul
în lacrimi de lună
să-ţi scriu scrisori
păstrate-n sertarele nopţii.
Să ningă cu îngeri
exilaţi de-un dor despotic
în suflete cu miez de Rai.

Foto: Andi Spot