Literatura de azi 
Copacul
În ploaie, rezemat de un copac.
El are legătură cu pământul.
Şi simt sub coaja-i, palmă bătucită,
Cum freamătâ, cu ceru-n el, Cuvântul.
Din când în când trăzneşte mânios
Şi se răzbună norii în furtună.
Un fulger de-o veni, rătăcitor,
Deodată amândoi l-om frânge-n mână.
Cuprins de laşitate, fug pe câmp
Şi picurii mă-ndosie de mijloc.
El îşi asumă riscul verticalei,
Dispus în orice clipă să-şi dea foc.
Singurătatea asta care fuge…
Singurătatea lui înfiptă-n lut…
Mă-ntorc plângând şi îl cuprind în braţe.
Furtuna grea ne ţine de urât.
Marin Sorescu
