Maria Morariu
„Dar muierea tot muiere! Dă-i ce-ţi cere, că o să te certe de ce i l-ai dat. Cu încetul, cu încetul, începu fata a lua seama că sufletul voinicului se înmuiase de dogoreala dragostelor femeieşti; acum îi părea rău şi-i venea ciudă că iubitul ei nu mai era ca mai nainte, vitejelul plaiurilor, căruia lumea îi zicea cu laudă: Feciorul de împărat, cel cu noroc la vânat! În zadar îi cânta ea, cu viers dulce femeiesc, mândru cântec haiducesc; în zadar îl ruga să se trezească din traiul lânced şi trândav în care îl cufundase viaţa de iubire; în zadar îl tot îndemna ca să iasă cu dânsa din pustietate, ca s-o ducă să vadă lumea.” (Pseudo-Kynegetikos)
Să fie acest fragment mărturisirea unui suflet veşnic îndrăgostit?! Scriitor, arheolog, istoric şi ministru al monumentelor, Alexandru Odobescu a fost un admirator împătimit al artei şi al frumosului. Dacă viaţa sa „intelectuală” şi prima parte a vieţii personale s-au desfăşurat sub cele mai strălucite auspicii, nu acelaşi lucru se poate spune despre ultimii ani, perioadă în care suferinţa din cauza bolii care îi măcina trupul, era dublată de durerea iubirii neîmplinite pentru o femeie cu 30 de ani mai tânără decât el.
Născut în 1834, Odobescu se căsătoreşte, la 24 de ani, cu Alexandra (Saşa) Prejbeanu, fiică naturală a Ruxandrei Băleanu şi a contelui rus Pavel Kiseleff, descendentă, pe linie maternă, din marea familie a prinţilor ruşi Bagration. Căsnicia este una foarte reuşită, autorul cunoscând în acest interval succese nenumărate pe toate planurile abordate.
Problemele apar după ce Odobescu a împlinit 55 de ani, atunci când starea de sănătate începe să se deterioreze în mod accentuat, iar la aproape 60 de ani, scriitorul se află sub stăpânirea aşa zisului „sindrom Lolita”, care îl face să considere că a întâlnit marea dragoste a vieţii sale în persoana Hortensiei Keminger, o profesoară de geografie, mult mai tânără decât, atunci, deja celebrul istoric. În momentul în care pasiunea sa nestăvilită devine un subiect public, „Odobescu îşi îndepărtează soţia la Curtea de Argeş. O imploră apoi să-i redea libertatea. Soţia, Saşa, se arată plină de îngăduinţă”, povesteşte istoricul Ion Bulei. În mod uluitor, se pare că Saşa îi cere Hortensiei să se căsătorească cu soţul său, propunere respinsă de tânără.
După o serie de tentative de sinucidere, Odobescu, păcălind doi doctori să-i furnizeze doze de morfină în aceeaşi zi, reuşeşte să-şi pună capăt zilelor la data de 10 noiembrie 1895.
Hortensia, „adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar al vieţii mele”, cum scria autorul lui Anghel Demetriescu, îi va supravieţui, murind în 1953.
Imagini de pe: shuttersstock.com şi tourist-informator.info
Informaţii regăsite pe: adevarul.ro
