Magie. Pasărea Phoenix.

Fericiţi cei care au cunoscut locul unde personajele reale se întâlnesc cu cele închipuite, unde ideile concrete stau de vorbă cu sclipirile de imaginaţie, acel spaţiu unde încap toţi eroii care au fost, sunt sau vor fi. Un astfel de loc magic se numeşte Bibliotecă.

Nimic nu evocă mai bine istoria şi cultura ca Biblioteca din Alexandria şi trecutul ei tumultos. Cu mai bine de 2300 de ani în urmă, Alexandru cel Mare, întemeietorul oraşului Alexandria, ţinea să transforme în realitate visul său de cultură, dar şi de cucerire şi unificare a două mari civilizaţii, cele ale Greciei şi Egiptului. Proiectul avea să fie dus la bun sfârşit de Ptolemeu I, urmaş al lui Alexandru cel Mare, care, împreună cu Demetrios din Phalera, întemeiază în anul 288 î.Hr. Templul Muzelor sau Mouseion (în greacă). De la început, el strânsese şapte sute de mii de cărţi cărora le adăuga mereu altele. Cărţile erau cumpărate cu banii regelui. Acest Demetrios din Phalera, născut între 354 şi 348 î.Hr., pare să-l fi cunoscut personal pe Aristotel.

Templul Muzelor avea să fie prima parte a complexului bibliotecii din Alexandria şi era situat pe terenul palatului regal. Un centru de cult, cu altare pentru fiecare dintre cele nouă muze, funcţiona şi ca loc de studiu, având spaţii de lectură, laboratoare, observatoare, grădini botanice, o grădină zoologică, încăperi de locuit şi săli de masă, pe lângă biblioteca propriu-zisă. La un moment dat, în timpul domniei sale (din 282 până în 246 î.Hr.), Ptolemeu al II-lea Philadelphus, fiul lui Ptolemeu I Soter, a înfiinţat Biblioteca Regală, care avea să se adauge Templului Muzelor, ridicat de tatăl său. Nu este limpede dacă Biblioteca Regală, care avea să devină principala bibliotecă de manuscrise, a fost o clădire separată, situată lângă muzeu, sau dacă era o extensie a clădirii iniţiale.

Cel mai vehiculat suspect în cazul incendierii „măreţei biblioteci” este Iulius Cezar. Se spune că, în timpul ocupării de către Cezar a oraşului Alexandria, în anul 48 î.Hr., acesta a intrat în palatul regal, care era înconjurat de flota egipteană din port. Pentru propria siguranţă, şi-a pus oamenii să dea foc vaselor egiptene, numai că incendiul a scăpat de sub control şi s-a răspândit în zona urbană de lângă port, unde se aflau depozite, magazii şi arsenale. După moartea lui Cezar, toţi au crezut că el a distrus biblioteca.

Ultimul presupus autor al acestei nelegiuiri este califul Omar. În anul 640 d.Hr., arabii (sub comanda generalului Amrou ibn el-Ass) au cucerit Alexandria, după un lung asediu. Din câte se pare, cuceritorii arabi auziseră despre o bibliotecă magnifică, ce conţinea întreaga cunoaştere a lumii, şi erau nerăbdători să o vadă. Însă Califul, deloc mişcat de această vastă colecţie de cărţi înţelepte, a afirmat, se pare, că „fie sunt în contradicţie cu Coranul, caz în care sunt eretice, fie sunt în acord cu acesta, şi atunci sunt de prisos”. Manuscrisele au fost atunci adunate şi folosite drept combustibil pentru 4000 de băi publice din oraş. De fapt, erau atâtea papirusuri, încât au încălzit băile din Alexandria vreme de şase luni.

În 1995, au început lucrările construcţiei Bibliotecii Alexandrina, o mare bibliotecă şi un centru cultural, localizată în zona sitului bibliotecii antice. Uriaşul complex a fost inaugurat oficial pe 16 octombrie 2002 şi a fost ridicat pentru a comemora dispăruta Bibliotecă din Alexandria. Cu peste 11 etaje şi o capacitate de a adăposti peste 8 milioane de volume, noua construcţie este simplă şi grandioasă, în forma unui semicilindru vertical, care ţâşneşte de-a dreptul spre cer, precum piramidele faraonilor egipteni.

Măreaţa bibliotecă pierdută a fost întotdeauna izvor de inspiraţie pentru foarte mulţi poeţi şi scriitori, prin soarta ei şi prin tot ce reprezintă ea în istorie, dar mai ales prin dorinţa de a nu lăsa cultura să piară.

Aristotel

Fire şi noduri câte, pân’la el,
Din caierul gândirii eleate,
Le-au tors atâtea minţi străluminate,
Ghem le făcu, din nou, Aristotel.

Lui Alexandru-i dă să zvârle ghemul
Prin Asia, departe, pân’la Gange,
Dar Grecia învinsă e de goange,
Inoculând sub silogism blestemul.

O clipă l-a-ncercat atunci deruta,
A plâns ce-a plâns răpus, pe Organon,
Ci ca Socrate nu sorbi cucuta:

Mai ai de scris, bătrâne histrion!
De-atunci ne tot trimite cărţi pe rata:
Alexandria, Sparta, Babilon.

(Marin Sorescu)

Imagini de pe: historia.com şi bookcritics.com

Informaţii regăsite pe: descopera.com