Babilonul Epocii de aur*

Grozăveștiul studenției mele era un fel de sat global, un Babilon plin cu non-europeni (în afară de români). Funcționa frăția româno-chineză, ba chiar și cea nipono-română. Industria petro-chimică a atras multe schimburi cu țările arabe. Ei ne dădeau petrol și studenți, noi le dădeam ingineri de hidrocentrale, arme și mărfuri în sistem de dumping. Războaiele civile din America Latină au deschis porțile refugiaților din gherilele stângii. Cu unul dintre ei, Eduardo Golarza, am fost prieteni. Era o poezie de nebun pătimaș, plin de cicatrici, descins parcă din romanul Domnul ambasador, al lui Erico Verissimo.

Dictaturile africane au deschis porțile pentru tot soiul de personaje de genul celui care m-a impresionat pâna la un potop de râs.

Făceam de serviciu la poarta căminului B (familiști). Treaba mea era să filtrez intrările celor care puteau să facă ceva dubios, legitimându-i. De regulă, dubios însemna: încăierări între arabi și, în aceeași categorie, câte o cruntă bătaie administrată unei băștinașe care nu venea sau nu pleca la timp, chefuri de pomină la latino, trafic de anticoncepționale, țigări, săpunuri și ciorapi. Legitimatul ăsta nu ducea la mai nimic, numai că era pe fișa postului, iar dacă românii nu își făceau sarcinile de spălat veceuri, curățat cartofi la cantină și pază la poartă erau amarnic scoși din cămin.

Ei bine, cum stăteam eu plină de importanță pe scaunul de placaj scorojit, apare un individ necunoscut, ciocolată pur-sânge, îmbrăcat într-o rochie colorată, cu turban asortat și multe bijuterii uriașe. Trece pe lângă mine cu o aruncătură de ochi foarte disprețuitoare: iaca înca o sclavă a poporului frate român.

• Bună ziua, Bonjour. Ou est que vous allez, s’il vous plait? Aveți o legitimație? ID? Papier?
• Quoi?? Moi??? Stiți cu ține vorbeste?
• Cu un student, probabil.
• Moi? Moi? Je suis prins!
• Prins? De cine?
• No prins, fata, Prince! Prince!
• Să-ți fie de bine! Legitimație ai?
• Est que tu m’entendes, fata??
• Oui, je t’entende ! I-am răspuns eu pe un ton aspru, fără echivoc.

Foarte nervos, își descarcă mapa pe masă și îmi arată un carton gigantic în țiplă aurie:

Prince Amedé, L’Empire Afrique Centrale

Hopa! Ăsta trebuie să fie din familia vestitului Bokassa I, proaspătul împărat al la fel de proaspătului Imperiul Centrafrican! Canibalul[i] ăla poligam[ii], prieten cu însuși tovarășu’ Ceaușescu.  Îmi amintesc și acum imaginile jenante cu mii de oameni care scandau, bătând cu măciuca în tobe:

• Ceausescu, na Bokassa!
• România-Africa! Africa!

Un paranoic al lagărului comunist, al nostru, prieten cu un paranoic african, al lor. O rușine și o batjocură dureroasă. Numai că acest tânăr din fața mea nu era deloc ca mine, o “pălmașă” cu capul. Era Prince Amedé, un potențial moștenitor al tronului țării sale fericite că s-a eliberat din jugul colonial în favoarea celui autohton, mult mai puțin scrupulos. De parcă noi nu ne eliberasem din jugul sovietic în favoarea ăluia neaoș, românesc!

• Unde vreți să mergeți? Et ou est que vous y allez?
• Sa fie rusina la voua! Noblesse nu intrebat vous, les ordinaires!

I-am deschis ușa larg:

– Măi băiete, ieși dracu afară, aici măcar e republică!

A plecat trântind ușa și străgând cât îl țineau bojocii mărgelați:

• C’est une offense intolérable! Votre pays sera puni! Et toi aussi, femme !
• Je m’en fiche, măi, rahat cu ochi!

Nu m-am temut o clipă de represalii diplomatice sau securiste. De regulă, în cămine nu intervenea statul (adică Securitatea) decât la bătăi între internaționali, amenințări cu atentate și la greve ale studenților români. Internațională nu eram, grevă nu făceam, că de, eram foarte conștiincioasă la serviciul de pază și la cel de curățat veceuri de dejecții româno-latino-asiatico-africane. La fel, eram și la munci necalificate la cantina unde mâncam cu toții ciorbă, pârjoale și musaca, într-o veselă solidaritate trans-națională, rasială, intercontinentală și de clasă[iii] pe care numai foamea studențească, departe de banii și de oalele părintești, ți-o poate da. Iată un sentiment pe care un nobil ca prințu’ Amedeu, în superbia sa imperială, nu avea cum să-l cunoască.

Imagine: Silviu D. Gherman

*Pentru cititorii tineri: Epoca de aur este denumirea pe care a primit-o domnia lui Ceaușescu în perioada cultului personalității acestuia (1971-1989). Babilonul din Grozăvești se regăsea în mai toate marile centre universitare.

[i] Pănă la urmă, canibalismul acestui individ nu a putut să fie dovedit la procesul din 1986, dar uciderile în masă, la fel ca și jafurile uriașe, da.

[ii] Una din nevestele lui era româncă, Gabriela Drâmbă.

[iii] După cum observați, nu am scris și despre cea religioasă. Trăiam într-un regim de extremă stângă, la fel ca frații chinezi. Latino-americanii făceau revoluții che-guevariste, deci nu le ardea de cele sfinte. Chiar și arabii, toată studenția mea, se îmbrăcau la fel ca restul lumii, iar de închinat cu fața către Mecca părea că puțin le pasă.