Zeii şi Eroii

… adică titlurile celor două volume ale ciclului Legendele Olimpului, povestiri inspirate de miturile grecilor şi care constituie cea mai cunoscută scriere a lui Alexandru Mitru (6 noiembrie 1914 – 19 decembrie 1989). Creator al unei literaturi dedicate tinerilor și copiilor, inclusiv în perioada când a fost profesor la Liceul „Gheorghe Lazar” a condus, aproape două decenii, cenaclul „Luceafarul”.

Vă invităm să citiți un fragment din cea mai populară carte a acestui scriitor.

Prometeu

Zeus era stăpînitor deplin. Nimic nu-i mai stătea în cale. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Doar cei de jos, de pe pămînt, îi făceau uneori necazuri, căci ba cîrteau, ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau…

Mai ales cînd se abăteau molimi sau revărsări de ape, cutremure, sau foc sau moarte adusă de năvălitori, oamenii se-ndîrjeau cumplit :

— El, numai el trimite totul ! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor, întotdeauna, cum vor ei. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său, cum proroceşte Prometeu…

Iar Prometeu, acela pe care oamenii-l proslăveau în cîntec, avea, pe cît spune legenda, ca tată, pe-un titan, Iapet. Iapet era, la rîndul său, fiul pămîntului, al Gheei şi-al cerului înalt, Uranus.

Încă de mic, acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ, cutezător în gînduri şi întreba pe tatăl său:

— Tată, de ce e lumea asta plină de flori şi de atîtea roade, de ce-s atîtea animale şi zburătoare? Pentru cine? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră inţeleaptă, ce-ar putea să le stăpînească şi să le folosească bine?

Iapet nu-i răspundea nimica, nepăsător la întrebare… Avea şi-aşa multe necazuri, cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. Unul din ei, Atlas, purta, pe umăr, bolta înstelată. Fusese osîndit de Zeus să o ţie pe veşnicie. Celălalt, pe nume Meneceu, fusese aruncat în Tartar.

Nu mai avea tatăl, Iapet, decît doi fii, ca alinare în ceasurile bătrâneţii, pe Prometeu, şi-altul mai mic, ce se chema Epimeteu.