Daniel Samuel Petrilă
Creația a impus de fiecare dată eforturi imense. Nu puțini scriitori, referindu-mă la cei români, au trăit în momente delicate ale istoriei naționale, în perioade de schimbări majore ale mecanismelor de funcționare a statului, când – de cele mai multe ori – fenomenele sociale, politice, economice etc. dictau soarta unei întregi națiuni. O parte dintre aceștia au rămas în România și au scris așa cum li se impunea, căci libertatea de exprimare era cenzurată de regimul politic respectiv. Alții au ales sau au fost obligați să urmeze calea exilului, unde libertatea de creație era chiar încurajată și susținută (cazurile Emil Cioran, Mircea Eliade, Norman Manea ș.a.). Desigur că unii scriitori nu au reușit să se adapteze, fiindcă experiențele acestora nu au fost deloc frumoase.
Virgil Ierunca (pseudonimul lui Virgil Untaru; critic literar, publicist şi poet român; 16 august 1920 – 28 septembrie 2006) părăsește țara în anul 1947, atunci când primește o bursă din partea guvernului francez. A avut curajul de a se opune regimului comunist din România, pe care l-a și denunțat (atunci când a devenit secretar de redacție al ziarului Uniunea Română, editat la Paris). În volumul Pitești (din 1981) va arăta cum experiența comunistă a terorii a fost folosită ca instrument de distrugere psihică.
„Virgil Ierunca avea o certă vocație de filosof, vocație de care mărturisește nu doar formidabila bibliotecă pe care a lăsat-o în urmă, ci și curiozitatea cu care, și-n anii săi târzii, se ținea la curent cu toate noutățile filosofice. Ar fi putut deveni un excelent cercetător la CNRS, carieră pe care conștient a refuzat-o, în favoarea pasiunii pentru România. A ales să îmbrățișeze o altă carieră, fără recompense profesionale și fără recunoaștere publică în țara de exil, Franța, cariera celui care construiește o instituție fără ziduri, fără statute, fără legislație și nu cu ajutorul autorităților, ci împotriva acestora. Virgil Ierunca a fost un sfânt laic, un tragic al eticii, într-o epocă în care nici tragedia clasică, nici etica nu mai sunt prețuite. Este un miracol că l-am avut.”, spunea Horia-Roman Patapievici.
(sursa foto: alternativaonline.ca)
***
Neutru
adulterul pământului
frunza de măslin căzută pe ape
zidul meu zidul meu
lasă-mi sângele să-mi curgă-n lumină
n-am semne nici diferenţă
tu zici eu
dar ultimul călător se pregăteşte de lucrurile albe
consoanele au rămas în Turn
cartea desvăţăturii e deschisă ca o ţară pierdută
începi începutul din coada unui zeu mut
nici tu lebădă nici tu corolă
e putredă danemarca lumii
peste i se pun puncte de ceară sărată
metafora
tăiată-mprejur
… şi aşa mai departe
aproape de cercul plouat
