Mihaela Oancea
În saloanele halatelor negre,
cei deteriorați, atinși până la os de rugină,
sunt înghiontiți cu lungi cozi de mătură,
geamurile lor astupate nelăsând să se vadă
cum plouă alb.
Cu gesturi lemnoase, de miriapozi masivi,
se târăsc și aplaudă
rarele foșnete ale cearceafurilor apretate
ori ritmul în care păsările lovesc
sticla scoicii care-i adăpostește.
Un halat alb se dă de-a berbeleacul printre paturi;
azi îi va învăța cum să-și țină respirația
până se vor împrieteni
cu veșnicia.
Foto: Andi Spot
