„Vreau doar să fiu lăsată în pace”

Răspândea în parfum, în cuvinte, în priviri și în gesturi o serie nemaivăzută de ambiguităţi şi excentricităţi. Seducea pentru a respinge. Respingea pentru a seduce. Ea era misterul şi capriciul la cotele lor absolute.

Bărbaţii i-au fost mereu prăzi uşoare, deşi ea nu s-a grăbit să-i consume. Şi-a părăsit de două ori mirele, fugind întâi din faţa altarului, mai apoi pe geamul unei băi. O speria gândul eternităţii. Nu credea în iubire. Mariajul i se părea o colivie intolerabilă şi tristă.

„Vreau doar să fiu lăsată în pace”, a spus ea în filmul “Grand Hotel “(1932). Replică celebră, pentru că venea în completarea dorinţelor ei din afara scenei.

Nici o altă seducătoare a lumii nu s-a folosit vreodată mai mult de puterea misterului pentru a îngenunchea şi a fascina oamenii şi aerul dimprejurul ei.

Rece, misterioasă, inabordabilă, chinuitor de frumoasă. Bizară. Capricioasă. Rănită cândva de viaţă. Cu un tată dus la mormânt după o boală lungă, pe când ea avea doar 13 ani. Tatăl, icoana ei, pentru îngrijirea căruia şi-a abandonat şcoala, o bună perioadă, și și-a chinuit nopțile copilăriei sărace, cu amintiri anoste şi cu câteva dureri esenţiale. Posibil marcată iremediabil de ele. Vulnerabilă, nervoasă, nevrotică. Singură, însingurată şi imperială. Născută într-o deja rece toamnă a Suediei anului 1905, la 18 septembrie, într-o zi ploioasă, capricioasă şi aproape tristă, cum avea să fie și ea. Dar nimic nu avea să anunţe atunci că numele ei va înconjura pământul și va răsuna la fel de viu chiar şi azi, la atâția ani de la dispariţie.

„M-am născut. Am avut şi mamă şi tată. Am mers la şcoală. Ce mai contează?”, declara ea în primul interviu din SUA, după ce ajunge pe continentul care avea să facă din ea o divă. Nimeni înaintea ei nu primise vreodată pentru un film un onorariu de 270.000 de dolari, după cum nimănui, înaintea ei, nu i se toleraseră atâtea capricii şi pretenţii, mergând până la selectarea rolurilor şi replicilor dintr-un film. Dar succesul şi veniturile incredibile pe care doar rostirea numelui ei le aducea studiourilor MGM au făcut din ea cea mai răsfăţată actriţă a tuturor timpurilor. Totul i se permitea, totul îi era promis, totul i se aşternea la picioare.

Când a venit la New York, era durdulie şi aproape ştearsă, de o timiditate pe care reuşea cu mare greu să o mascheze. Totuşi, Mauritz Stiller, un regizor suedez în vogă pe atunci, a fost singurul care a remarcat „senzualitatea obsedantă” a protejatei sale. El a fost primul care a intuit sex-simbolul din ea. Apoi au urmat alţi şi alţi regizori care s-au grăbit să îi ridice misterioasei blonde altare de omagii, propuneri amoroase sau ocheade. Dar ea rămânea impasibilă, inabordabilă, frumoasă şi chinuitoare. Un “Sfinx suedez”, aşa cum a fost deseori numită.

Se spune că Aristotel Onassis, Cecil Beaton, actorul George Brent, Erich Rothschild, scriitorul Erich Remarque şi dirijorul Leopold Stokowski au fost fermecaţi, chiar obsedaţi de ea. „Ne-a dus pe toţi de nas”, scria Beaton, în timp ce artistul Jackson Pollok spunea că s-a îndrăgostit de doar trei ori – o dată, când EA pur și simplu a traversat strada. S-a luat după ea şi n-a mai fost văzut în acea zi. Pentru că ea era femeia fatală a cărei privire galeș obosită, indiferentă, dar plină de promisiuni fierbinți putea pulveriza și rătăci până și cele mai sobre minți .

„Povestea vieţii mele este despre furişări prin uşi din spate sau laterale, lifturi secrete sau alte căi de a intra şi a ieşi în şi dintr-un loc fără ca oamenii să mă deranjeze.” – spunea ea.

A fascinat lumea cinematografică dintre cele două războaie mondiale şi a copleşit, deopotrivă, lumea filmului mut. A fost acolo când s-a făcut trecerea spre filmul vorbit şi a strălucit din nou, demonstrând că talentul îi era veritabil, nu cum vorbeau pe la colţuri unii – puțini – critici ai vremii, spunând că ar fi doar o anexă artificială şi palidă a frumuseţii ei statuare, imposibile, aproape devoratoare.

Cineva i-a măsurat chipul, a supus apoi măsurătorile unor calcule care includ numărul de aur şi alţi parametri aproape mistici şi a spus că ar întruchipa perfecţiunea. Probabil a spus asta un bărbat, o altă victimă devorată de magnetismul ei inaccesibil.

Privea lumea de undeva de sus, nu din mijlocul ei, cu ochi limpezi, străbătuţi parcă de un plâns de curând întâmplat. Avea o dramă a celui înfrânt şi o demnitate a celui nobil. O prospeţime a naivului şi o fineţe a înţeleptului. O frumuseţe de înger, o pasiune de vampă şi o răceală de demon. Ştia toate astea. Şi profita.

Rolurile excepţionale din filmele „Anna Christie”(1930), „Camille”’ (1936) şi din „Ninotchka” (1939) îi aduc două nominalizări la Premiile Oscar, pe care îl obţine totuşi abia în 1955, pentru întreaga carieră, la paisprezece ani după plecarea din scurta carieră în lumea filmului. Avea 36 de ani când a ales să se retragă. Hollywood-ul o obosise. Cunoscuse gustul gloriei, avea garderobiere, slujnice, asistente care îi aranjau până şi ultima şuviţă de păr, oameni dispuşi să îi asculte respiraţiile şi să respire în locul ei, la nevoie. Adunase averi, ştia să supună oamenii cu vorba şi cu prezenţa. Şi o făcea adesea. Uneori, cu mult cinism şi cu un ego strivit, mutilat şi infirmizat de propriile-i proporţii.

Şi totuşi, a fost atât de singură. Ceva esenţial a lipsit vieţii ei pentru a se împlini şi cu puţin. Deşi având totul, a fost un om mai degrabă trist. Nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii, nu a avut prea mulţi prieteni. Se spune despre ea că ar fi avut înclinaţii bisexuale, dacă nu cumva personajele care apar în scrisorile ei, şi care conduc spre această concluzie, sunt pure ficţiuni născute din nevoia ei reprimată de dragoste. A avut câteva pisici, o grădină care îi umplea timpul, câţiva pitici de ghips sub pat şi excentricitatea de a îmbătrâni aproape normal, plimbându-se zilnic pe străzile New York-ului, ascunsă în spatele unor ochelari mari, fumurii. Până în ziua în care a murit, la 84 de ani, senin, frumos, ca şi cum viața ei ar fi putut să se termine normal, decent și previzibil. Ca și cum legendele ar putea să moară.

S-a numit Greta Garbo.

(sursa foto: en.r8lst.com)