Speranța din neguri

Când Soarele se va stinge,

Și totul va fi în întuneric,

Când păcatele apogeul vor atinge

Să nu speri la drumul feeric,

Căci apusul demult va fi răsărit

Și-n păcat, toată lumea a domnit…

Nici lună și nici stele,

Nici alei spre lumină, nici Calea Lactee

Nu vor fi acolo să lucească,

Sau din cenușă, ca un Phoenix să iasă

Vreo divinitate, spre noi să pășească

De  păcate să ne izbăvească –

Atunci cu sufletu-ntre rai și iad

Nu mă voi lăsa să decad,

Voi fi peste tot, oriunde și oricând

Vânătorul propriilor-mi păcate,

Mereu alte porți deschizând

Speranță și virtute căutând…

Apoi, când totul se va termina,

Din mormântul de ape tremurânde,

Speranțele, printre catarge vor răzbate

Valuri tulburi, fremătânde,

Iar virtutea, munții va străbate

Și-asupra-mi vor luci mute și plăpânde.

Foto: Andi Spot