Șarpele

Pleosc! Pleosc! Două palme aspre au lăsat urme trandafirii pe obrazul crud al lui Ionuț.

— Pleacă din fața mea! S-a răstit femeia căruia copilul obișnuia să-i spună mamă. După o zi întreagă de umblat pe ulițele satului, te întorci cu un colț de pâine și o roșie amărâtă.

— Atât am căpătat.

— Trebuia să te străduiești mai mult! L-a întrerupt cu voce de tunet și cu o nouă trosnitură dureroasă peste urechea pe care băiatul încerca să și-o acopere cu mâna firavă.

— Fugi, Ionuț! Fugi! L-a îndemnat șuieratul pe care obișnuia să-l audă, de când bunicul se mutase în cimitirul din spatele bisericii, ori de câte ori se afla la ananghie.

            Băiatul a trecut ca fulgerul de poarta șchioapă, atârnată într-o parte. S-a oprit în mijlocul grădinii lângă balta apărută după ultima ploaie. Aplecat pe vine, a început să scormonească cu râvnă în pământul moale.

— Te mai doare, Ionuț? L-a întrebat șuieratul ce i-a trecut, ca o mângâiere, pe lângă ureche.

            Copilul s-a ridicat și a privit curios de jur împrejur.

— Cine ești? A întrebat cu jumătate de glas

— Privește aici, sub vrejul acesta de dovleac.

            Ionuț a dat de-o parte frunza ce semăna cu mâna bunicului și, când a văzut reptila, s-a tras înapoi câțiva pași.

— Nu-ți fie teamă! Nu vreau să-ți fac rău.

— Nu mi-e frică de tine. Bunicul m-a învățat  că sunt și șerpi buni. Tu ești unul dintre aceștia, nu-i așa ?

            Băiatul s-a apropiat încet de floarea galbenă ca un pocal regesc sub care colacul argintiu se încălzea la soare.

— Să zicem că da, s-a auzit dinspre capul mic acoperit de solzi argintii. Dar, ia spune-mi, de ce nu te mai duci la școală?

— Nu mă lasă mama. Mă trimite să fac rost de mâncare. Vecinii se îndură și-mi dau câte ceva, dar, niciodată nu este mulțumită cu ce capăt. Și, chiar dacă m-ar lăsa, pantofii mi s-au rupt, hainele mi-au rămas mici. Bunicul nu mai este să aibă grijă de mine.

— Mama ta ce face?

— Ajută la treabă, din când în când, pe câte cineva. Tot ce câștigă dă pe băutură. Când nu are ce să bea, se supără și mă bate: cu palmele, cu făcălețul, cu ce-i pică în mână. Dar, nu sunt supărat pe ea.

— Ionuț, îți mai amintești povestea pe care ți-o spunea bunicul?

— Care poveste?

— Aceea în care împăratul șerpilor avea trei fete. După ce s-au așezat la casele lor tinerele șerpoaice au născut fiecare câte un băiat. Cei trei nepoți își vizitau deseori bunicul. De fiecare dată acesta îi întreba cum îl vor ajuta ei când va fi bătrân și neputincios. Cel mai mic dintre nepoți, pe care îl chema Ionuț, îi promitea că o să se facă doctor și-l va îngriji cu mult drag. În timp ce șarpele depăna povestea, băiatul a adormit ocrotit de vrejul de dovleac care, parcă, se transformase în brațele calde ale bunicului.

***

            În cabinetul de cardiologie al spitalului în care lucra, medicul Ionuț Aioanei privea cu fruntea lipită de geamul rece primii fulgi de zăpadă din acel an. Undeva, departe, un copil aștepta tremurând să i se deschidă ușa din spatele căreia se auzea sforăitul unei femei amețită de băutură. Un șuierat cald îi trecea pe lângă ureche:

— Hai, Ionuț, intră în casă! Maică-ta a adormit.

            Trei bătăi în ușa cabinetului l-au făcut pe doctor să tresară. S-a dezlipit de geam nu înainte de a schița cu arătătorul o linie șerpuitoare.

— Domnule doctor, aveți o pacientă.

— Să intre!

— Ce te supără, maică?

— Mă ține în piept, domnu’ doctor, a răspuns bătrâna răspândind în jur un damf de alcool ce-i amintea lui Ionuț  un băiețel speriat ce aștepta cu supunere ca palmele grele ale mamei să-i cadă peste obraz.

— De când bei maică? a întrebat Ionuț apropiindu-se de ea și punându-i stetoscopul pe piept.

— De mult. Nici  nu mai știu de când.

— Inima ți-a cam luat-o razna i-a șoptit Ionuț, tresărind, uitându-se  spre mâna stângă, care avea numai trei degete.

            Inima doctorului a început să alerge în același ritm cu inima femeii. O voce cunoscută se auzea dinspre geam.

— Ionuț? Unde te-ai ascuns, blegule? Aici erai? Te-a luat somnul, leneșule. Ia să tai, eu, vrejul ăsta, să nu te mai ascunzi sub el.

            Ionuț privea când spre geam, când spre mâna cu trei degete. Un șarpe a alunecat de sub frunza ca palma ocrotitoare a bunicului. Femeia  a scos un vaiet de durere. Secera i-a scăpat și odată cu ea două degete de la mâna stângă au alunecat sub vrejul de dovleac, care s-a acoperit de sânge.

— Mamă! Mamă! Ce-ai pățit? o întreba Ionuț, plângând, înfășurându-i măna în bluza pe care și-a dat-o jos.

— Ionuț, neascultătorule. Am să te dau de la casa mea.

            Doctorul și-a trecut mâinile peste fața umedă, încercând să alunge gândul trist. S-a așezat la birou, a scris o rețetă pe care i-a dat-o bătrânei zicându-i:

— Uite, mamă, să iei leacurile pe care ți le-am prescris. Și, te rog, nu mai bea. Te aștept la cabinet, ori de câte ori, ți se va face dor de mine.

Foto: Andi Spot