Fericirea-i o povară
mai ușoară,
cuibărită în căușul inimii,
tremurândă
și plăpândă,
bătând ora o secundă.
Fericirea-i un fuior
de dor
ce alunecă ușor,
zbătând ochiul arămiu
în nisipul din pustiu
când e mort
și când e viu.
Fericirea-i spic
de nor,
picătură pe ogor
fierbând sângele în vene,
prin caverne înțelepțite,
cu instinctele trezite.
Fericirea-i un supliciu,
un sacrificiu așteptat
și acceptat,
scufundat în necunoscut,
oglindit
în muzica neagră
a sufletului chinuit.
Sursa foto: pinterest.com