Pe când era doar teamă și tăcere

București, anii ’80. Circulau milioane de zvonuri. Ceaușescu se plimba tot timpul pe bulevardele orașului. În discuțiile înflăcărate de la cozile din cartierele despre care se spunea că ar fi pe lista neagră se trasau linii imaginare de distrugere. Acolo unde trebuia să „răsară” Casa Poporului. Sau, după cum se auzea, un bulevard imens. Și legătura Dâmboviței cu Marea Neagră. Și un „Canal”, cuvânt care trezea amintiri reci, tăcute, înghițite de vocile tunătoare de la TV. Părea un film de ficțiune, iar undeva ascuns era sentimentul că totul sună prea absurd pentru a deveni vreodată realitate. Se mai spera încă.

Dar casele au început să cadă. Și clădirile cunoscute ca monumente istorice. Spitalul Brâncoveanu a dispărut într-o clipă. Strada Antim, cea plină de poezie, a fost înjunghiată. Biserica Sf. Vineri a pierit într-o noapte. Macarale și buldozere uriașe amenințau fiecare rază a privirilor locuitorilor. Gri, gri, negru. Totul era noroi. Și frig. Și foame. Și întuneric.

Totuși, s-a rezistat. Prin cultură, cu tot ceea ce reprezintă ea – cărți, teatru, muzică, pictură sau credință. Prin inteligența de a căuta soluții de supraviețuire nu neapărat a trupului, ci a minții. Și au fost mulți oameni cu minte, iubitori de frumos. Care au gândit altfel, chiar dacă la guvernare era doar teama. Când cei mai mulți respectau doar „indicațiile prețioase”, ei au început să pună întrebări, să ofere răspunsuri. Și câteodată au răzbit. Poate de mai multe ori decât credem, decât știm.

Unul din acești oameni a fost Eugeniu Iordăchescu, inginer implicat în construirea noii Românii visate de Ceaușescu. El a avut inițiativă, imaginație, inspirație, tenacitate. Și curaj.

(sursa foto: mihaivoda.ro)

„Cum să o dărâm? Era de o frumuseţe rară. Intimă. Nu se poate muta? M-am gândit. L-am chemat pe şeful de proiect pe zona respectivă şi l-am rugat să analizeze dacă această biserică poate fi mutată din loc. S-a uitat la mine strâmb şi s-a gândit cum ar putea fi dărâmată şi reconstruită în alt loc, nicidecum să fie mutată. Ideea mea pornea de la ceva foarte simplu. Cum merge un chelner într-un local plin de lume cu o tavă plină de pahare pline. Cum aş putea să fac eu un element atât de rigid care să susţină toată structura. Am convocat un grup de colaboratori. M-au crezut nebun. Am început să-i conving. În final, mi-au acceptat ideea”, au fost cuvintele inginerului când a auzit că Biserica Schitul Maicilor, monument din secolul XVII, stătea în calea celor care se ocupau de sistematizarea Bucureștiului. Suprafața de 50 ha adăpostea o serie de monumente de patrimoniu, inclusiv biserici. Depistând ceea ce urma să fie ras de pe acel teren, și-a dorit salvarea acestora, dar propunerea a fost respinsă într-o primă fază. „Până la urmă, ideea mea a ajuns la urechile lui Ceauşescu şi ale Elenei şi cu greu au acceptat”, mai spune Iordăchescu. Și a început acţiunea de mutare a schitului care cântărea 750 de tone. A avut cinci mişcări în spaţiu, pe o distanţă de 245 m, şi a fost ridicată de la pământ la 1,60 m.

Povestea nu s-a oprit aici. Pe lângă Schitul Maicilor, Eugeniu Iordăchescu a salvat de la demolare biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă, clopotnița bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal, Mănăstirea Antim, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ştefan ”Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domniţa Bălaşa, biserica Petru Iacob din Reşiţa, biserica Mănăstirii Râmeţ. Toate erau biserici condamnate.

Biserica Mihai Vodă a fost mutată în 1985 pe o distanță de 289 m, cu tot cu turnul clopotniței

(sursa foto: adevarul.ro)

După mai mult de 30 de ani, importanța ideilor lui, a dragostei pentru frumos, a determinării cu care a încercat imposibilul este recunoscută. Patriarhia Română i-a acordat cea mai înaltă distincţie în Biserica Ortodoxă Română, ”Crucea Patriarhală”, ca semn de preţuire şi mulţumire pentru ceea ce a realizat. De asemenea, Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu TRINITAS TV – Televiziunea Patriarhiei Române au lansat DVD-ul „Salvatorul bisericilor condamnate”, un documentar despre lăcașurile mutate prin metoda de translare a monumentelor istorice, inventată de ing. dr. Eugeniu Iordăchescu. La evenimentul desfășurat miercuri, 31 august 2016, au participat: ing. dr. Eugeniu Iordăchescu, prof. univ. dr. Ionel Cândea – manager al Muzeului Brăilei «Carol I», prof. univ. dr. Georgeta Filitti – istoric, conf univ. dr. Daniel Cristea Enache – istoric literar, Ciprian Olinici – director general al TRINITAS TV, și dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu – manager al MNIR.

În încheierea discursului său, Daniel Cristea-Enache a spus: „Este foarte important, în acest context istoric, să existe asemenea mărturii care să arate publicului liber şi, de multe ori, ingenuu felul în care reprezentanţii lor au rezistat acelui regim. Exemple precum cel al domnului Iordăchescu sunt foarte preţioase pentru că ele demonstrează că s-a putut rezista, s-au putut articula soluţii, scenarii, variante mai temerare de rezistenţă la aberaţiile regimului”.

***

Eugeniu Iordăchescu s-a născut la Brăila, în anul 1929, şi a absolvit Institutul de Construcţii din Bucureşti. A ocupat mai multe funcţii în institute de proiectare, a fost cadru didactic. Este autor a trei brevete de invenţie.

Vă invităm să urmăriți trailer-ul acestui film documentar aici.

Imagine cover: Șantierele groazei – Casa Poporului (sursa: adevarul.ro)