Și s-a dus pe o noapte cu lună

Patimă

Am visat azi-noapte sărutări,
Câmpuri de garoafe zdrențuite.
Soarele cu zveltele-i cuțite
Înjunghiase cele patru zări –
Sânge picura pe sărutări.

Aerul, ca-n preajma unui rug,
Răspândea fluida lui rugină;
Gura de sărutări mi-era plină,
Aș fi vrut dar nu puteam să fug –
Pâlpâia tot câmpul ca un rug.

O pădure, platoșele-i verzi
Adiau departe, în răcoare,
Zdrențe de garoafe la picioare
Mi-arătau cât mai aveam de mers
Pân’ sa-ajung la platoșele verzi.

Și-am rămas la sărutări arzând,
Cruntul soare izgonise norii;
Scuturile verzi ale răcorii
Nu aveam sa le ating nicicând –
Sărutam garoafele arzând…

(Nina Cassian)

***

Vălul des mi-ascundea disperarea…

Vălul des mi-ascundea disperarea,

Faţa palidă, ochii fierbinţi…

Cu tristeţea-mi imensă ca marea

Am sfârșit prin a-l scoate din minţi.

Şi s-a dus pe o noapte cu lună –

Gura strânsă-ntr-un strâmbet amar.

Am fugit după el ca nebună,

Să-l ajung lângă poartă măcar.

I-am strigat: «Numai eu sunt de vină.

Am glumit; dacă pleci, voi muri!»

Mi-a răspuns cu o voce străină,

Surâzând: «Vezi că-i vânt. Vei răci!»

(Anna Ahmatova)

***

Străfund de ochi

Valul venind spre mine a împietrit în aer
O, chiar şi tu, iubito, ai rămas
într-o deplină nemişcare.

Şi timpul are febră
O, el mă arde
secunda este fixă ca o perlă
şi stropii valului atârnă-n aer.

Tu, atât apuc să strig, tu
şi cuvântul începe să se vadă
încet, încet cum se vede lăsarea de noapte,
cuvânt din două litere: tu.

Animal monstruos, înţelesul
s-a oprit, şi începe să se vadă…

(Nichita Stănescu)

***

Nocturnă

Clar de noapte parfumat,
O grădină cu orizontul depărtat…
Şi în somn, pe banca veche, cugetări se contrazic,
Greierul zimţează noaptea, cu nimic.

Cum te-am aşteptat…
Totul a trecut-
Luna pare, în oftat,
Un continent cunoscut.

Aici e frumos aranjat
Orice fir;
Veacurile-au stat
Un oraş, pe vale,- Suvenir.

Clar de noapte parfumat,
O grădină cu orizontul depărtat…
Şi în somn, pe banca veche, tot mai mic…
Greierul zimţează noaptea cu nimic…

(George Bacovia)

***

Unghi

I-a pus o mână la ochi
Şi i-a arătat lumea,
Desenată mare
Pe un panou.

– Ce literă e asta?
L-a întrebat.
– Noaptea, a răspuns el.
– Te înşeli, este soarele.
Noaptea ştim cu toţii,
N-are raze. Dar asta?
– Noaptea.
– Mă faci să râd!
Este marea, de unde
Atâta întuneric în mare?
Dar asta?
– Noaptea.
– O, este femeia.
Noaptea nu are sâni, dragul meu.
Desigur te-a indus în eroare
Părul cel negru. Dar asta?
Uită-te bine la ea
Înainte de-a răspunde.
– Tot noaptea.
– Păcat, nici acum n-ai ghicit;
Litera asta tocmai erai
Tu.
Următorul!

(Marin Sorescu)

(poezii selectate de Odilia Roșianu)

(sursa foto: panoramio.com)