Lavinia Elena NiculiceaLavinia Elena Niculicea
09.09.2016

Pescăruşul

Eşti pescăruşul meu dalb
eu îţi sunt marea…
Mă străbaţi c-un vis
te spăl c-un dor
să nu mai pleci de pe ţărmul meu.
Îmi ciuguleşti de pe buze infinitul
cu voluptatea unui val,
înalţându-te dincolo de cer.
Îmi scrutezi fiecare bob de lumină
ce îmbracă răsăritul
şi-mi spinteci cu aripile (ne)liniştea
în respiraţii cuprinzătoare
ce mângâie formele imperfecte
ale existenţei…
Pescăruşul meu, du-mă într-un zbor ameţitor,
ca-ntr-un vals al confidenţelor
cu graţia unui mister marin,
să putem nimici furtunile iubirii
cu liniştea noastră.
Noi doi – un dans către o lume neştiută!
………………………………………………….
Iubitul meu, hai, să construim
castele de Rai
pe un mal de gând.
Valurile vieţii să nu poate şterge
al nostru cuvânt
geneza unei lumi
ce a început c-un: Te iubesc!

Foto: Andi Spot