Doina Bezea 
Sub un coviltir de brumă
înțărcând a morții sete,
odihnește-un chip de mumă
prin a humei, negre plete.
Iarna, prinsă-n flori de gheață
i-a-nflorit pe la ureche,
arcuind un fir de viață
pe la casa ei, cea veche.
Ochii ei, blânde izvoare
înecau în streșini, plânsul,
tot privind pe geam o floare
cu-al său chip sculptat, într-însul.
Buzele, poveți de suflet
tremurau în adormire,
aruncând săgeți de zâmbet
fetei dragi spre dăinuire.
Iarna, coarnele-și înfipse
și-i topi bruma de viață,
casa dragă i se stinse
de prin ochii mari, de gheață.
Sursa foto: http: pulsul-afroditei.com
