Dor de ducă

Sufletul e-o cârpă

de șters praful

de pe colțul scrijelit al inimii,

făcut ghem

și înghesuit într-o hrubă rece,

fără ieșire.

Trupul putrezește printre viii morți,

rânjind satanic,

mâncat de viermii zădărniciei.

În rărunchi colcăie neputința

și ura,

disprețul și umilința,

crezul și necredința,

revolta de a fi singur

în mulțimea oarbă,

înnegrită de atâta răutate.

Viața-i trăită risipită

între nevoi și ispită,

între bunătate și răutate,

între a răzbi dând din coate,

sau a reuși pe furate.

Omul – fulg în vâltoarea vieții,

ziua de ieri,

ziua de mâine nu mai vine.

Lumina la ceas de seară

e apă chioară,

e disperare, neputință,

dor de ducă spre neființă…

Sursa foto: pinterest.com