sub buza lumii nevorbinde

priveam cum levitează

cuvintele

pe sub buza lumii nevorbinde.

luam pe rând câte unul,

iar apoi,

un înger așezat turcește

pe creștetul ideilor mele,

le alinia avorbire.

sfârșituri de veri zgribulite,

rătăcite în frigul

silabelor mestecenilor

cu coaja jupuită

mustind a mujici din deltavlogăi,

a papură,

plutind pe valuri blânde,

drăgălind mlaștinile

din coatele donurilor

emoțiilor noastre,

plecau…

mă părăseau deși mă iubeau.

își lustruiau vorbele

în ochiul împietrit

al bolii divine,

acolo unde Ioan asfântul,

înspuma valurile,

în colțul gurilor,

aurite, ablestem.

eu priveam aiurit

cum se înhamă cuvintele

sub buza acestei lumi nevorbite

și din ele,

îți scriam poezii ahnaive,

de rupt si de trimis

înjosul râului amniotic

năvălind adevărsare de amor din ochii tăi

negrucăpruialbaștriverzi.

Sursa foto: crinaprida.tumblr.com