Cuvânt și simplitate

Copac daca aș fi, la poarta casei tale,

ți-as da binețe, chiar în zorii zilei…

Cu umbra mea te-aș însoți, agale,

plimbându-ne cuminți pe marginile clipei.

Și dacă aș fi floare, uitată într-o glastră

Aș răspândi in aer miresme diafane…

Privirea ta pierdută dincolo de fereastră

ar căuta prin amintiri, petalele orfane.

De-aș fi un bob de rouă scăldat de răsărit

Aș reflecta în mine privirea-ți curioasă…

Și m-aș ruga să nu mă risipesc in asfințit;

te-aș căuta în vise, zâmbind misterioasă.

Dacă aș fi ninsoarea ce cade peste lume

în alb ți-aș îmbrăca neliniștile toate…

Când răvășit de gânduri abia șoptești un nume

M-aș întrupa din aer, să-ți fiu eternitate.

Dar sunt ce sunt; nu-s nici copac, nici floare.

Sunt doar emoție și gând, cuvânt și simplitate…

Nu-s bob de rouă-n zori și nici alba ninsoare.

Sunt cântec doar!ȘSi-l cânt pe strunele uitate.