venind înspre mine, grabnic, toamna
(cu grijă ocoleşte nunta fiicei mele)
din preaplinul ei revarsă ruginiul
prin venele subţiri ale serii, ale mele
o lună sângerie
conturează urmele fricii.
mai nobilă o frunză-n sine-ascunde
momentul sublim al naşterii sale
mai revin, mai rămân, mai admir
culori calde, culori
pierd pariul cu neştirea –
în mine zac muguri
ochişori de poezie
îmi fac iarăşi curaj şi îmi spun:
eu calc pe o altă planetă, pe când
înspre mine, grabnic, toamna
îşi face, iarăşi, drum.
Sursa foto: crinaprida.tumblr.com