Literatura de aziLiteratura de azi
09.08.2016

Caragiale & alți scriitori români

Ziua Limbii Române aniversată la ICR Stockholm

Ce au în comun I.L. Caragiale, Urmuz, Mihail Sebastian, Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Varujan Vosganian, Gellu Naum, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Nina Cassian și Ioan Es. Pop? Simplu – s-au născut în România, au scris sau scriu în limba română și au fost traduși în limba suedeză.

Unde se vor întâlni creațiile lor? La Ziua Limbii Române.

thb-icr-stockholm-remarcat-de-presa-suedeza

Astfel, Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Suediei, miercuri 24 august a.c., la sediul său, un program dedicat unora dintre cele mai reprezentative nume ale literaturii române, traduse în suedeză. Evenimentul va consta din lecturi din creațiile acestora, atât în limba română, cât şi în limba suedeză, în interpretarea actorilor Marius Manole şi Christian Fex. Prezentarea autorilor selectaţi va fi făcută de către Dan Shafran.

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de existență, vor fi marcate multe dintre realizările Institutului Cultural Român de la Stockholm. Încă de la înfiinţarea acestuia în anul 2006, proiectele inițiate au avut şi au un rol esențial în promovarea literaturii române în Suedia, unde, în ultimii ani, traducerile din autorii români s-au înmulţit considerabil, inclusiv ca o dovadă a interesului stârnit de literatura română pe piaţa suedeză.

Persoană de contact: Dan Shafran, director adjunct ICR Stockholm – dan.shafran@rkis.se / +46 (0) 736 426 363

(din comunicatul de presă transmis de ICR Stockholm)