Aroganţa fiinţelor umane

Dramaturg și eseist francez, prin utopiile sale filozofice, Hector Savinien de Cyrano de Bergerac (6 martie 1619 – 28 iulie 1655) a fost un precursor al iluminismului. Viața sa aventuroasă, precum și figura originală l-au inspirat pe Edmond Rostand în scrierea comediei eroice Cyrano de Bergerac (1897).

În 1653, intră în serviciul ducelui de Arpajon unde, fiind un spirit independent şi bătăios, îşi face reputaţia de „duelgiu”. Doi ani mai târziu moare într-un accident. Cele două lucrări fundamentale ale lui sunt postume – apărute în 1657 şi 1662 – şi alcătuiesc opera intitulată L’Autre Monde – États et Empires de la Lune; États et Empires du Soleil (Lumea cealaltă – Statele şi imperiile Lunii; Statele şi imperiile Soarelui), o utopie de vulgarizare filosofico-ştiinţifică, inspirată din operele analoge ale englezilor Wilkins şi Godwin. Sub pana sa, polemică şi satirică, motivul călătoriei imaginare capătă o notă aparte, datorată atât îndrăznelii viziunii, cât şi aptitudinii autorului de a concretiza şi difuza o gândire profund contestatară, cum este „gândirea liberă”.

Înainte de a fi fost descoperit, deci sancţionat ca scriitor şi, într-un sens, ca gânditor, Cyrano a fost un personaj de mitologie literară. Între drama lui Rostand şi posteritatea muschetarilor lui Dumas, el a apărut ca o ipostază bovarizată a cavalerismului reînnoit, un „honnête homme” ironic, dar sentimental, maestru în dueluri şi donquijotisme morale, slobod la gură, dar pur în principii. Anecdotica fabricată pe urmele unei existenţe turbulente – prea puţin cunoscute – a fost înmulţită şi de neîncrederea exegezei critice faţă de nonconformista, inclasabila „gândire liberă” căreia Cyrano i-a fost adept înfocat; şi în cele din urmă, această anecdotică i-a copleşit opera, reducând-o la extravaganţe, poate furnizoare de sugestii – cum este cazul faimoasei replici „Ce dracu’ i-a venit să se bage în galera aceea?” din Vicleniile lui Scapin, pe care Molière a preluat-o din comedia lui Cyrano, Le Pédant joué (Pedantul păcălit), dar lipsite de seriozitate, deci de consecinţe. Un soi de blestem al oralităţii, care a persecutat multă vreme „gândirea liberă” ca pe una exclusă din sacrul circuit al scrierii, a permis şi în cazul lui Cyrano această manevră de substituţie. Or, scrierile lui sunt generatoare de consecinţe prin însăşi bufoneria lor de manifestare; ele deschid perspective îndrăzneţe de străpungere a citadelei clasice (A. Adam), spre Lumini şi încă mai departe, spre modernitate.*

„Nesuferita aroganţă a fiinţelor umane de a gândi că natura a fost făcută numai pentru beneficiile lor este la fel de plauzibilă ca şi gândul că soarele a fost aprins pentru a coace merele oamenilor şi a le cultiva verzele.”

Imagine de pe: classicacts.net

*Fragmente din volumul „Scriitori francezi, articolul despre Hercule-Savinien Cyrano de Bergerac, semnat de Irina Bădescu.