Rafila Radu 
ce ierni, ce ierni veneau!
din, chiar, spaima dorinţelor noastre
cum înspre mine tu zburai
cu lună cu tot
cu ger, cu alb, cu jar
ce ierni, ce ierni veneau!
iar eu toată un gând eram
un gând mai uriaş ca aşteptarea
jurând pe el spoream
tot câte-o altă nepăsare:
la ce bun duhovnici?
la ce bun spitale?
până şi străjerul nopţii
din calea orbilor, pe furiş, fugea
ce ierni, ce ierni veneau!
albul lor, încă, mai pătează ani
am în minte-atâta alb şi rup
din carnea lui bucăti de alb
dau iernilor sărace şi copiilor sărmani.
Foto: Andi Spot
