Elena PanaitElena Panait
14.07.2016

Confesiunea unei mãşti

Personaje: Ely

                  Mama

                  Ana

                  Mihaela

                   Change of heard/George

                   Profesoara

                   Eleva

Ext. Pe stradă. Mama şi fiica îndreptându-se spre casă. De după blocuri o persoană misterioasă le privea.

                                          Change of heard (mâinile îi sunt albe, faţa nu i se vede bine din cauza glugii, îmbrăcat într-o pelerină/mantie de culoare închisă, statura sa este una mijlocie)

Iubire? Oare ce însemnă? Cum poate să-ţi pese mai mult de viaţa celor din jur decât de propria viaţă…de propriile plăceri? Ce patetici sunt oamenii când vine vorba de sentimentul ăsta straniu ce îmi dă firori!

Nu pot să înţeleg şi nici să accept că iubirea e un drog mai mare decât aş putea să fiu eu! Nu pot pierde în faţa ei! Oamenii sunt creduli, naivi şi…mă aşteptă, mă privesc pe mine ca un remediu, acolo unde aşa zisa iubire a ars şi a distrus speranţe. Aşteptaţi numai şi…. (dispare în întuneric).

Mama şi fiica se îndreptau spre casă la fel ca  de obicei. Totul părea normal, nimic nu avea să trădeze ceea ce urma să se întâmple. Era doar o zi obişnuită petrecută în compania mamei.

Ajunse în apartament cele două se aşează la masă. După servirea prânzâului, strâng masa, spală vasele împreună, fac temele.

Ceva mai tărziu.

Int. în apartament

Se aude soneria, Ely iese din camera sa şi se grăbeşte să răspundă.

 Int. în hol.

                                          Ely

Răspund eu mamă! Deschide uşa şi…surpriză!!! Tu, tu ce cauţi aici?!

Int. în faţa apartamentului.

                                         George

Ce e? Nu te bucuri să mă vezi?

                                      Ely (îl ia în braţe)

Ba da, normal că da! Doar că… mânile tale…de ce sunt aşa albe, iar tu…tu eşti mai palid decât de obicei. S-a întâmplat ceva?

                                     George

Nu! Nu mă simt bine, sunt bine! Cu cine eşti acasă?

În hol.

                                    Ely

Cu mama! De ce?

Int. în faţa apartamentului.

                                             George

Am întrebat. Voiam să petrec mai mult timp cu tine, dar…

Int. în hol

                                Ely

Am… uitat…unde-mi sunt mainerele?! Intră!

Int. în faţa apartamentului.

                                George

Nu, nu acum!

Int. în hol.

                                  Ely

De ce nu?

Int. în faţa apartamentului.

                                 George

Mi-am adus aminte că am ceva de rezolvat şi nu pot. Ce ai spune dacă ne-am vedea puţin mai tărziu aşa cum o facem de obicei pe bloc, la apusul soarelui?

                             Ely

E okay, cred!

                            George

Atunci pe mai tărziu!

Int. în hol.

                           Ely

Bine..

Int. în sufragerie.

Se aude vocea mamei.

                                     Mama

Cine era?

                                      Ely

Un vechi amic…

                                      Mama (ieşind din sufragerie şi veind către locul unde se afla Ely)

Şi…voia să ieşiţi?

                                      Ely (strâmbându-se)

Nu!

                                            Mama (zâmbind)

Văd că nu vrei să vorbeşti despre asta cu mine. Îţi respect decizia, dar să ştii că voi fi mereu aici dacă ai nevoie.

                                            Ely (o ia în braţe)

Ştiu asta deja!

 Int. în sufragerie.

Ceva mai tărziu, la  televizor urmărind ştirile.

                                             Ely (se ridică de pe canapea)

Mami, să ştii că mă duc să văd apusul.

                                              Mama (râde)

Du-te!

Ext. Iese din apartament urcă scările şi ajunge pe bloc.

                                         Ely

Şi acum unde-o fi?

                                         George

Aici, în spatele tău.

                                          Ely

Despre ce voiai să vorbim?

                                           George

Nu ne-am mai văzut de mult, dar nu te-ai schimbat deloc. Eşti la fel de grăbită…eşti la fel de….

                                          Ely

Treci la subiect.

                                        George

Ştii că ne urcam mereu pe bloc să vedem apusul…

                                        Ely

Eram doar nişte copii…

                                         George

Mi-a fost dor de tine!

                                          Ely

Şi mie!

                                         George

Ce ai spune dacă mâine am petrece timpul împreună?

                                          Ely

Aş fi de acord!

                                          George

Atunci pe mâine!

( Cât timp au discutat George se afla cu spatele la Ely. După ultima frază rostită el dispare)

                                Ely

La cât ne vedem? (aşteapă răspunsul, dar acesta nu vine. Se întoarce) Ce ciudat! A plecat pur şi simplu!

Int. Mama o aştepta deja în dormitor.

                                                  Mama

Şi cum a fost?

                                                  Ely

Voi, adulţii, nu înţelegeţi nimic niciodată!

                                                 Mama

Hai nu te enerva!

                                                  Ely

Mă duc să dorm!

A doua zi.  Când fata se trezi mama nu era acasă. În bucătarie găsise un bilet care explica absenţa acesteia.

                                               Ely (cautză ceva de mânacare în frigider, dar se răzgândeşte)

Nimic interesant.

Int. În sufragerie la masa de lucru.

                                            Ely

Alte teme suplimentare?!

Se aude soneria. Se duce şi deschide. George intră cu o sacoşă de cadou în mână.

Int. Sufragerie.

                                           George

Ce spui? (scoţând sticla) bem?

                                            Ely

Nu am nimic de pierdut. Stai….stai nu ştiu unde mi-am lăsta telefonul. Iese din cameră. În acest timp George îi toarnă în pahar o substanţă albă, peste care adaugă alcool. Ely revine. Cei doi dău noroc. Fata leşină la scurt timp după terminarea paharului.

                                            George

Sunt mai tare decât iubirea! Ţi-am spus că nu te-ai schimbat deloc! Eşti la fel de

naivă, dar acum, tot ce ai tu se va preface-n scrum! Vei înţelege că nu există iubire, că nimeni nu-ţi vrea binele şi că într-o lume plină de nebuni sunt singurul tău aliat. Sunt singurul care poate acoperi gaura lăstă-n piept de IUBIRE!

EXT. În pădure.

     Ely se trezeşte destul de confuză

Unde sunt? Ce e locul ăsta? Şi de ce mă doare capul?

                                       George

Eşti acolo unde ar fi trebuit să fii de mult!

                                       Ely

Tu, cine eşti şi ce vrei de la mine?

                                       George

Eu sunt prietenul tău şi trebuie să ai încredere-n mine!

                                         Ely

Mă doare aşa de tare capul şi mă simt aşa obosită….ameţită….nu reuşesc să mă ţin pe picioare…

                                         George

Ai încredere-n mine?

                                          Ely

Da, cred că da! Cade!

                                         George

E inconştientă! Nici măcar nu ştie că aici suntem în mintea ei. Acum să facem puţină dezordine.

Int. În sufragerie.

George nu mai era, iar Ely se trezeşte, dar vorbind  extrem de ciudat.

                                             Ely şi George

Mamă, când ai să vii acasă, ai să te iei cu mâinile de cap! Spunând asta începe să arunce cărţile, să rupă foi din caiet, să verse tot ce se putea vărsa, să arunce de la balcon gunoaiele…în toată casa provocase o mizerie de nedescris.

                                             Ely şi George

Să vedem dacă acum îţi mai iubeşti fiica.

Int. În hol. Se aude uşă.

                                            Mama

Am venit!

Int. Camera fetei.

                                          Ely  şi George

Sunt curios să vad ce va face când o să vadă casa răvăşită, iar fata leşinată.

Int. În hol.

                                         Mama

Ciudat! Ar fi trebuit să răspundă până acum! Se dezechipează în grabă şi începe căutarile. Trece în fiecare cameră, dar fata nu e de găsit într-un final o găseşte întinsă pe jos lângă pat. Îşi pune mâinile în cap, îşi ridică copilul, îl aşează-n pat şi încearcă să-l trezească.

Ext. În pădure.

                                         Ely( începe să-şi revină)

Ce e sentimentul ăsta?

                                                  George

Încă mai are legături cu mama? Dar cum e posibil?

                                               Ely

Hei, tu, tu nu pari de loc fericit!

                                              George

De ce aş fi? Nu am nimic! Nu am pe nimeni!

                                              Ely

Dar eu pe cine am?

                                             George

De acum tu eşti ca mine!

                                             Ely

Unde pleci?

                                           George

Nu contează!

                                            Ely

Te vei întoarce?

George se îndepărtează fără a răspunde. Ely îl urmeză fugind. George dispare, iar fata cade.

                                            Ely

Unde e acum? Nu îmi place să fiu singură….mă simt ciudat…îmi e frig.

                                           Mama

Hei! Aici erai?! Te-am căutat peste tot!

                                           Ely

Tu, tu cine eşti?

                                           Mama

Ştii foarte bine cine sunt!

                                           Ely

Nu, nu îmi aduc aminte de tine, dar îmi pari foarte cunoscută!

                                         Mama

Dă-mi mâna! Doar nu o să stai acolo toată ziua, ai să răceşti!

                                         Ely

De ce îţi pasă de mine?

                                        Mama

Ce fel de părinte aş fi dacă nu mi-ar pasă!

                                          Ely

Părinte?

Când fata se ridică mama dispare.

                                       Ely

Am rămas iar singură! Nu ştiu unde sunt….nu ştiu cine sunt..nu ştiu cât voi mai rezista.

Continuă să meargă.

Int. În camera fetei.

                           Mama

Hai deschide ochii!

                             Ely şi George

Ce naib…..A, tu erai! De ce dai în halul ăsta! Mă doare!

                            Mama

Eşti bine? Ai păţit ceva? Lasă tonul mai jos.

                           Ely şi George

Ce îţi pasă dacă sunt bine sau nu?

                           Mama

Probabil te-ai lovit la cap….sau poate că vrei să râzi puţin de mine că te-am lăsat singură. Ştii că mă vei ajuta să fac curat!

                            Ely şi George

Nu vreau!

                           Mama

Atunci ce spui dacă nu mai ieşi din casă?

                           Ely şi George

E perfect. Nu va mai fi şcoală!

                            Mama

Asta să o crezi tu! Hai să facem curat!

Ext. În pădure.

                             Ely

Ce e locul ăsta? Unde e femeia pe care o văzusem mai devreme?

                           Ana

Ai pierdut ceva sau pe cineva?

                           Ely

Tu, tu cine mai eşti?

                         Ana

Mereu ţi-a plăcut să joci teatru. E imposibil să nu mă cunoşti.

                        Ely

Chiar nu ştiu cine eşti!?

                                            Ana

Eşti hoaţă!

Dispare râzând!

                                           Ely

Ei, unde pleci?! Unde pleacă toată lumea? De ce sunt mereu singură?

                                        George

Nu e uşor singur, nu?

                                           Ely

Tu,  te-ai întors? De ce? De ce  ai plecat? Şi cine sunt persoanele astea care tot apar? De ce mă doare capul? De ce mă văd împodobind bradul cu acele persoane?

                                        George

Ele nu contează! Vrei să scapi de ele?

                                         Ely

Raţiunea îmi spune că m-aş simţi mai bine fără ele, dar inima…..inima nu mă lasă…inima mea simte ceva ce nu îmi e străin de loc ca şi sentiment.

                                        George

Nu îmi spune că deşi are creierul spălat inima încă ştie să iubească?!

                                         Ely

Iar pleci?

                                        George

Nu am ce face aici!

                                         Ely

De ce mă laşi singură?

                                        George

Viaţa e dură, iar tu, trebue să înveţi să te descurci.

                                         Ely

Stai. Dar nu mai era nimeni. Şi acum, acum ce fac? De ce  am impresia că mă învârt în cerc?

Int. În faţa oglinzii.

                                       Ely şi George

Cu cât ea se pierde, cu atât câştig mai mult teritoriu, iar efectul începe să se vadă. Câtă energie poate să aibă corpul ăsta. Începe să-mi placă! Nu va mai dura mult şi va fi al meu. Uite şi semnul blestemului. (râde)

                                       Mama

Lasă oglinda! Vino să mă ajuţi!

                                      Ely şi George

Mai tacă-ţi gura fac ce vreau eu! Nu vreau să te ajut!

                                      Mama

Te oblig!

                                        Ely şi George

Da puţin îmi pasă mie dacă mă obligi sau mă rogi frumos tot nu fac nimic! Nimeni nu îmi dă ordine!

                                     Mama

Vino în bucătarie!

 Ext. În pădure.

                                    Ely

Cum ies eu de aici? Cade! De ce aş vrea să ies de aici? Cine sunt?

                                    Mama

Urmează-mă!

                                    Ely

Nu mai vreau! Apăreţi şi dispăreţi aşa cum vreţi, dar nu mă ajutaţi cu nimic.

                                   Ana

Hai să ieşim din pădure!

                                   Ely

Oare de ce nu mă ascultă nimeni?

                                 Mihaela

Prinde-mă!

                                 Ely

Şi ea? Ea cine mai e?

                                Mihaela

Ce faci? Piezi startul!

                              Ely

Dacă te prind îmi vei da explicaţii?

Int. În bucătarie.

                                 Mama

Pune şi tu osul la treabă!

                                  Ely şi George

Tu mă iubeşti?

                                 Mama

Eşti copilul meu. Ce părinte nu ş-ar iubi copilul?

                                  Ely şi George

Eu nu te iubesc!

                                 Mama

Nu te cred!

                                  Ely şi George

Nu te iubesc!

                                 Mama

Eu te iubesc!

                                  Ely şi George

Cum poţi iubi pe cineva care nu te iubeşte?

                                 Mama

Când e vorba de familie nu există setimentul de ură iubeşti mai mult sau mai puţin.

                                  Ely şi George

Mă minţi!

                                  Mama

Nu mint cu nimic! Te iubesc!

                                      Ely şi George

Nu ştii nimic despre iubire! Tot ce spui sunt doar minciuni! Nu există iubire! Nu poţi iubi! Iubirea este o amagire, o utopie!

                                   Mama

Iubirea e un rău necesar! Nu e o utopie, nu se amageşte cel ce iubeşte!

                                  Ely şi George

Tu nu ştii ce vorbeşti! Nu ştii cât de mult doare să vezi că nimeni nu te iubeşte!

                                  Mama

Eu te voi iubi orice s-ar întâmpla! Am să-ţi ofer dragostea mea necondiţionată mereu indiferent ce vârstă vei avea, unde te vei afla şi indiferent ce vei ajunge în viaţă!

                                   Ely şi George

Spui numai minciuni! Se întorce, ridică pumnul şi vrea să-şi lovească mama, dar acestă o ia în braţe.

În pădure.

                                         Ely

Acest sentiment…..

                                     Mihaela

Uite am ajuns la capătul pădurii.

Int. În bucătarie.

                                    Ely

De ceeeeeeeee? Asta nu ar fi trebuit să se întâmple. (drogul)

Ma….ma…mama?! (fata)

                                    Mama

Voi fi mereu aici pentru tine….mereu! O strânge foarte tare în braţe.

Ely se smulge din braţele ei, se ţine cu mâinile de cap.

Ieşi afară din capul meu! Leşină.

Int. În sufragerie.

                                    Ely (trezintă brusc din somn, se uită în jur ei şi îşi vede toţi prietenii chiar şi mama)

Oare? Se dă jos de pe canape se uită în oglindă. NU e! Deschide uşa se urcă pe bloc. Nu e nimeni aici.

 Mama cu o pătură în mână, prietenii fetei urcă şi ei pe bloc. Împreună văd răsăritul

Int. În cabinet.

                                       Profesoara se afla cu o elevă şi îi povestea întâmplarea de mai sus. Acesta închide cartea îşi dă mâna cu eleva, care se retrage. După ce uşa se închide Ely apare spunând : Mulţumesc, că eşti aici să-i îndrumi pe alţii!

Foto: Andi Spot