Lilia Manole
E noaptea albă lângă mine,
Noapte-am devenit şi eu,
Nu mai urmez alte destine,
Ci numai unul, de la Dumnezeu.
Îmi este dat să port pe creştet
Coroana spinilor neprefăcuţi,
Şi fruntea-mi fie toată rece,
Privind la aştrii renăscuţi.
-Din tine, noapte, mă adun,
Ca fiinţa ta, ce mă condamnă,
La sfat cu ea, mă face scrum,
Să reînvii, când zorii cheamă.
Dacă eşti, noapte, lângă mine,
Închide-mi ochii, să visez
Un vis inconştient, fără de tine,
Şi albe zilele să mi le urmez.
Rămânem singure, aşijderi,
Când te găsesc în al meu vis,
Păzită fiind de-atâţia îngeri,
Eşti, noapte, dincolo de-abis.
Te-am căutat, prin alte neguri,
O umbră îmi erai, pesemne,
Care în taina ei mă-nvălură,
Şi mă tot caută de-o vreme.
Am stins orice-ntuneric, noapte,
Să mă atingi cu sufletu-ţi închis,
Pierind şi eu, şi tu, la libertate,
Hai să fugim, cu mine, într-un vis…
E noaptea albă lângă mine,
O umbră-i sunt, ce luminează,
Iar ea dacă mă lasă, alta vine,
Şi parc-aş fi eu cea, care-o veghează…
Sursa foto: pinterest.com
