Literatura de azi 
Jurnalist, scriitor și poet ceh, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai realismului ceh și un membru al Școlii din Mai, Jan Nepomuk Neruda (9 iulie 1834 – 22 august 1891) a promovat ideea renașterii patriotismului ceh. A participat la principalele lupte culturale și politice ale generației sale și a câștigat o reputație de critic sensibil. Neruda a devenit, împreună cu Vítězslav Hálek, reprezentantul cel mai proeminent al noilor tendințe literare. Neruda a fost cunoscut pentru descrierea satirică a micului burghez din Praga. Scrierea sa cea mai populară este Povídky malostranské (Povestiri din Malá Strana, 1877), o colecție de povestiri, care a fost tradusă în limba engleză în 1957 de romancierul și scriitorul de cărți polițiste Ellis Peters. Poveștile lui Neruda transportă cititorul în Cartierul Mic, pe străzile și în curțile sale, prin magazine, biserici, case și restaurante.*
Da, vei vedea, natura
Da, vei vedea, natura, vei vedea
că mult timp îmi vei fi însoţitoare –
tu te-ai schimbat din stânci spre crengi,
şi eu la fel, din cap până-n picioare.
E pasul mai uşor, şi-n glesne simt
cum îmi zvâcneşte-o vână jucăuşă,
mă tăvălesc prin iarbă şi alerg
în loc să merg frumos pe cărăruşă.
În cale când îmi murmură-un pârâu,
mă-mbie la taifas prietenia,
când lunca-mi iese-n cale, drept salut,
îmi zvârl în sus, cu-un chiot, pălăria.
De-mi înfloreşte-n drum un tânăr pom,
îi mângâi trunchiul, coama lui pletoasă,
şi glasul meu de bariton l-încerc
când cântă-n pom o pasăre aleasă.
Pe unde merg, oriunde m-aş afla,
găsesc câte ceva să mă amuze –
petala unei roze smulg apoi
şi-un cânt de chef îl fluier printre buze.
***
Sufletul mi-e veşted
Sufletul mi-e veşted ca târzia toamnă,
Stins mi-e ca vulcanul ros de bătrâneţe;
Jos, la poale,-s pajişti, doruri vii, aprinse,
El e-nchis în noapte, orb la frumuseţe.
Iartă-mi legământul dragostei aprinse,
Iartă vâlvătaia ce-am aprins în tine.
Am crezut eu însumi că iubesc fierbinte,
Negândind că stins e cântecul din mine.
Ţi-am furat comoara tinerelor doruri,
Jaful şi minciuna ce-au fost fără vină.
Dacă poţi, copilă, iartă-mi amăgirea –
Nu sunt rău, ci-s numai biata mea ruină.
***
Poezia, dulcea fată
Poezia – dulcea fată -,
numai ce-o privesc – şi iată
că de dragoste se-aprinde,
inima în palmă-şi prinde,
capu-şi pierde-apoi deodată.
Vălul nunţii-i scot din ladă,
cu un tiv ca de zăpadă,
unduind în falduri albe,
iar la gât îşi prinde salbe,
caru-n flori aşteaptă-n stradă.
Nunta e în toi. Deodată
Coana Minte se arată
şi trei vorbe vechi îi spune.
Vălu-n ladă iar îl pune –
şi îngheaţă nunta toată.
***
Din văi urcă ziua
Din văi urcă ziua mai sus, tot mai sus,
cu paşii-n lumina, zglobie –
„Ci unde te duci? Spune-mi unde?” –
„Doar vezi că vârful de munte mă-mbie.”
Deodată se-ntunecă muntele tot,
şi culmea de aur dispare –
„Ci unde eşti? Unde?” şi dibui în jur –
pământul e mut până-n zare.
Şi iată-ntr-o clipă mă simt părăsit –
pierită e ziua mea oare?
În friguri, privirea-mi zdrobită de dor
spre vale-a-nceput să coboare.
Trecutul meu tot e acolo, în nori –
şi simt cum mă-ncearcă mâhnirea –
mi-e frică şi-s trist de parcă-ar veni,
ca-n ceasul suprem, ispăşirea.
(traduceri Lia Toader)
Imagini de pe: alchetron.com şi unlikeanyother.org
*sursa: wikipedia
