Vanitatea ne decolorează cotidianul,
Făcându-ne să pierdem din vedere esențialul
Și prea mult timp risipim alimentând nimicuri,
Când suma neîmplinirilor umane e lipsa timpului
Și unica certitudine e prezentul.
Cerul e senin, dar prin ochii mei trece musonul.
Amintirea ta îmi obturează orizontul.
Două secunde am clipit și-ai dispărut ca vântul,
Din suflet mi-aș dori să te înghită timpul!
În lipsa ta, viitorul mi se prefigurează ambiguu.
Profetica imagine a mea, plângând, închide cercul.
(sursa foto: spirituletern.blogspot.com)