Voinţă artistică

„Omul care, după câte cred eu, întruchipează voința artistică cea mai serioasă și mai sfântă a timpului nostru”, spunea Thomas Mann despre compozitorul austriac Gustav Mahler (7 iulie 1860 – 18 mai 1911).

Născut pe tărâmurile Boemiei, într-o familie de origine umilă, talentul lui Gustav a fost remarcat de un vecin, entuziasmat de faptul că, la doar 5 ani, copilul cânta excelent la pian. El îndeamnă şi ajută familia Mahler să îl trimită pe Gustav la studii, în Viena.

Gustav Mahler nu a fost un compozitor care a scris mult, iar catalogul genurilor abordate este mai curând monocrom: simfonii și lieduri cu orchestră în special. Este apreciat pentru modul cum a știut să surprindă în muzica sa expresia unei epoci, tumultul, deznădejdea, lumina – la debutul unui frământat veac XX. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale rămâne Simfonia I Titanul, la a cărei primă audiție a dirijat însuși Mahler la Budapesta în 1889 – fără un răsunător succes însă.

Muzicologii obișnuiesc să împartă viața creatoare a lui Gustav Mahler în trei perioade – în prima, cuprinsă între anii 1880 și 1901, Mahler a scris primele 4 simfonii și liedurile din ciclul Cornul fermecat al băiatului, printre altele. De altfel, muzica programatică și influența liedului cu orchestră asupra simfoniilor, legătura lor tematică, au fost deseori puse în lumină. Cornul fermecat al băiatului este o colecție de poezii populare culese la începutul secolului al XIX-lea, pe versurile cărora Mahler a scris celebrul său ciclu de lieduri publicat inițial în 1905.

Anul 1901 are o semnificație aparte pentru viața și creația lui Gustav Mahler: muzicologii arată că a doua perioadă a creației mahleriene începe în anul 1901 și se încheie în anul 1907; în vara anului 1901, Mahler o cunoaște pe Alma Schindler, o tânără cu aproape 20 ani mai tânără decât el, o intelectuală care studia compoziția cu Alexander Zemlinski. Și tot în 1901, scrie trei dintre liedurile din ciclul Cântecele copiilor morți, ciclu care-și pune amprenta și pe simfoniile de la cincea la a șaptea, toate, însă, cu o partitură strict instrumentală. Simfonia a VI-a de Gustav Mahler este considerată una dintre cele mai bine construite lucrări mahleriene, așa cum considerau Berg și Webern, de exemplu. Este o simfonie tragică, singura în care Eroul mahlerian renunță să mai lupte cu soarta și a cărui moarte este descrisă simbolic în monumentala parte a patra.

„Există anumite obiceiuri îngrozitoare sau, mai degrabă, defecte pe care le-am semnalat la toate orchestrele. Nu pot să citească indicaţiile de pe partitură şi în felul acesta nesocotesc legile sfinte ale dinamicii şi ale ritmului interior al lucrării. Când văd un crescendo, cântă imediat tare şi grăbesc ritmul; la un diminuendo trec în piano şi încetinesc ritmul. În zadar cauţi gradaţiile, un mezzo-forte, forte, fortissimo sau piano, pianissimo, pianissimo. Cât despre sforzando, pianoforte, scurtarea sau extinderea notelor, ei bine, acestea se întâlnesc şi mai rar. Iar dacă le ceri să cânte ceva ce nu este scris – aşa cum e şi firesc atunci când acompaniezi un cântăreţ de operă – poţi fi sigur că nicio orchestră nu se va ridica la nivelul aşteptărilor.” – Gustav Mahler

Anul 1907 avea să fie unul greu pentru familia Mahler: în vara acelui an, Gustav, epuizat de relația tensionată pe care o avea cu subordonații de la Opera din Viena, se duce la casa sa de vacanță de la Maiernigg; ambele fete se îmbolnăvesc de scarlatină, iar cea mare, favorita lui Mahler, nu supraviețuiește. Imediat după această cumplită pierdere, Mahler află că este grav bolnav de inimă și că, probabil, nu mai are prea mulți ani în față. În octombrie 1907, Mahler dirijează pentru ultima dată la Viena; din 1908, activitatea lui se va desfășura cu preponderență la Opera Metropolitan din New York. În 1907 începe și cea de a treia perioadă din creația lui Mahler – lucrările ce o reprezintă fiind Cântecul pământului și Simfoniile a IX-a și a X-a, aceasta din urmă rămasă neterminată.

Cântecul pământului este o lucrare hibrid – o simfonie gândită sub forma unui ciclu de 6 lieduri cu orchestră, scrisă pe versuri antice chineze traduse în limba germană, acces către o lume în care se cântă micile plăceri mundane ale vieții – cu viziunea unui om care știe că se apropie cu pași repezi de moarte.*

Imagini de pe: medici.tv

 *sursa: romania-muzical.ro