Agorafobii

Fiecare articol care vrea să manipuleze opinia cititorului începe cu sintagma „un studiu american / britanic relevă că…”. Nu aceasta mi-e intenția, însă un sondaj recent arată că agorafobia e cea mai des întâlnită frică a americanilor, reușind să surclaseze moartea.

Frica de anihilare reprezintă chintesența tuturor celorlalte frici. Cum se face atunci că frica de a vorbi în public o detronează? Aceasta nu reprezintă decât una dintre multiplele ipostaze ale anxietății sociale, datorate faptului că suntem o societate divizată, obsedată de acumularea valorilor materiale și de relevanță, înstrăinată de rădăcini, valori, semeni.

Există două emoții primare din care derivă restul: frica și iubirea, care se anihilează reciproc. În contextul societății de consum, care ne-a înrobit, făcându-ne sclavii celor 40 de ore săptămânale de muncă, ai mărcilor celebre și ai titulaturilor pompoase, nimic nu ne sperie mai tare decât să rămânem față în față cu noi înșine, dezbrăcați de propriile mecanisme de autoapărare și de așteptările sociale.

O frică teribilă, care ne amorțește sufletește a pus stăpânire pe noi și am face orice pentru a evita confruntarea cu Sinele: ne-am pierde pe fundul unei sticle de tărie, între perechi străine de coapse, în munca excesivă, în realizări efemere, în epatare, în cinism sau în ipostaze similare.

Conflictul cu noi înșine ia naștere prin raportarea la vălul social. Ca o stradă cu două sensuri, o societate profund bolnavă, ale cărei marcaje au fost alterate își va aliena indivizii, care – în calitate de monade ale supraorganismului social – vor împrăștia cangrena. Și uite-așa ne dizolvăm fiecare, încet, încet, ca suflete.

Habar nu am cum ar fi arătat azi lumea dacă am fi construit mai puține fabrici în Revoluția Industrială și ne-am fi dezvoltat ca o societate profund spirituală. Aplicând butada lui Alejandro Jodorowski, conform căreia „păsările care se nasc în cuşcă au impresia că a zbura e o boală”, societatea actuală „deturnează” visurile oamenilor.

Nu toți am aspirat în perioada formării la un post bine plătit într-o multinațională, o facultate bine cotată, un partener docil, copii blazați, o mașină nu știu de care, dacă se poate, albă, o casă cu cinci dormitoare șamd, dar educația formală ne-a programat să aspirăm la o viață cu opțiuni „standard”, numai bună de pus în ramă, de aruncat în pisoar și de tras apa.

Majoritatea nu vom ajunge să ne căutăm într-o manieră autentică fericirea și asta pentru că vom fi absorbiți de lupta pentru supraviețuire, rata la casă, leasing-ul la mașină, vacanța anuală etc. Cei care întrezăresc mai departe de perdelele de fum ale funestului cotidian se vor recuceri pe ei înșiși.

Suntem absorbiți de frica de a suferi, așa că ne-am anesteziat afectiv, respingem schimbarea, chiar dacă ea determină evoluția noastră spirituală, dorim să fim „corecți din punct de vedere politic”, celebrăm diversitatea, pentru că dorim să fim acceptați, dar trăim alienați, la un click distanță unii de ceilalți.

În loc să fim naturali vrem – după caz – fie să intrăm în rând cu lumea, fie să rupem rândurile. Așa au apărut hipsterii care simulează miopia, prietenele care s-au vopsit în aceeași nuanță de blond platinat, vedetele care s-au tuns toate bob etc.

Nu există fericire fără suferință, la fel cum nu există lecție de viață predată celui care deja stăpânește materia în cauză. Ne ascundem în spatele noțiunilor de bine și rău, ne e frică de succes, de eșec, de noi, de cei din jur și – mai ales – de suferință. Fie că lași sau nu ușa inimii tale deschisă, o crăpătură în zidurile tale interioare tot există. Ea îți șubrezește fundația și tot prin ea intră pe furiș, iubirea.

În viață totul e relativ, certitudini nu există și nimeni nu e dator nimic nimănui. Datorăm doar o moarte. Frica de a fi ridicoli în fața unei mulțimi sau anxietatea de a ne pune pe tapet ideile nu fac decât să dovedească că omul a inventat modalități de a comunica la mare distanță, dar a mărit prăpastia dintre el și ceilalți.

Învață să fii calm în singurătate, la adăpostul propriilor frici și vei sta ferm în fața oricărei mulțimi. Sentimentele îți sunt busolă afectivă. Toate vin la timpul lor, sub formă desăvârșită și pleacă la fel.

(sursa foto: barendspsychology.com)