Ce rămâne din clipa de față?

Critic de film român, eseist, prozator, traducător și artist vizual, senior editor la revista Dilema veche, Alex. Leo Șerban (28 iunie 1959 – 8 aprilie 2011) a absolvit Facultatea de limbi și literaturi străine din cadrul Universității din București în 1983 şi debuta în 1976 cu un poem în Chicago Review, SUA.

Începând cu 1982 este prezent (cu eseuri, poezie, proză, traduceri) în majoritatea publicațiilor culturale românești (Secolul 20, România literară, Luceafărul, Contrapunct, Litere, Arte & Idei, Lettre internationale, Idea etc.) și în câteva străine (Cahiers du cinema, Cover Magazine, Film Comment). Colaborează la Elle, Idei în dialog, Libertatea, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Ziarul de duminică, LiterNet.

A fost primul beneficiar al Marelui Premiu pentru Jurnalism cultural acordat de Fundația „Timpul”, în anul 2008 şi lector universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București (UNATC). În 2000 s-a autoexclus din Uniunea Cineaștilor din România (UCIN) și din Asociația Criticilor de Film Români. *

În 2004 a publicat, în colaborare cu Mihai Chirilov şi Ştefan Bălan, volumul Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele, căruia i-au urmat în 2006 Jeu de paume (în colaborare cu Şerban Foarţă) şi Dietetica lui Robinson. Au urmat:  De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema (2006), în colectia „Ego. Publicistica” şi 4 luni, 3 saptamini şi 2 zile cu filmul romanesc (2009), în colecţia „Cinema”.

***

oasele fine ale peștelui

acel tramvai traversează orașul
griul monumental
piața
și abia am timp să mă gîndesc
la mine

ce rămîne din clipa de față?
nu sînt orb
să cred în existența imperisabilă
a prezentului, a ceea ce se scurge
printre degete atunci cînd număr
același zece, cinci și cinci,
sperînd într-o eroare
nu am surzit încă
auzul mi-e ager ca o ureche
trezindu-se dimineața
și simțind foșnetul pernei
senzațiile-mi sînt mai ascuțite
ca niște cutii de chibrituri
explodînd

și totuși simt această neplinătate
nerotunjire cu care mă identific
aproape de luciul unei cutii
de conserve
pe care aș vrea să-l șterg
sau să-l fixez undeva definitiv
simplu
așa cum aș deschide conserva
cu un clește
și aș număra oasele
fine ale peștelui

Imagine de pe: evz.ro

*sursa: wikipedia.org