Uneori mă încearcă sentimentul că melodiile îmi vin de undeva, de departe, din străfundul conştiinţei populare, se furişează în mine, visând parcă, le ascult şi le interpretez.
Simbol al culturii româneşti, Maria Tănase (25 septembrie 1913 – 22 iunie 1963) a rămas în memoria tuturor prin vocea excepţională, carisma şi frumuseţea deosebită, cântăreaţa reuşind să adune de-a lungul vieţii folclorul românesc şi să îl valorifice în piesele populare care au făcut-o celebră.
Născută în mahalaua Cărămidarilor, artista avea un suflet altruist, iar când întâlnea în calea sa tinere sărace, le dăruia cela mai luxoase şi mai scumpe dintre rochii sale. În anul 1928, pe când avea doar 15 ani, i s-a propus să participe la ediţia din acel an a concursului de Miss, iar la numai 17 ani Maria Tănase se angajează la un restaurant central din Bucureşti, loc din care află că la Teatrul Cărăbuş se caută tinere talente pentru muzica uşoară. Câştigă audiţia şi debutează în anul 1934, sub pseudonimul de Mary Atanasiu, cu prima romanţă numită Mansarda.
În vara anului 1937 imprimă primele cântece populare la casa de discuri Columbia, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind Cine iubește și lasă și M-am jurat de mii de ori, acompaniată de taraful lui Costică Vraciu din Gorj.
Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Împreună, de data aceasta, cu taraful Ion Matache din Argeș, prezintă pe viu un program de cântece românești la emisiunea Ora satului: M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni din post, Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie și Mărioară, Țigăneasca, Când o fi la moartea mea.
O poveste de dragoste între Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi, începută în 1938, la Paris, unde Dimitrie Gusti organizase o expoziție de artă populară, se naște când cei doi aveau să se întâlnească pentru întâia oară şi să se îndrăgostească, nebunește, din prima clipă. Ea încă bătea la porțile afirmării, el era un sculptor de renume internațional, aflat în plină maturitate artistică. Maria Tănase avea, pe atunci, 25 de ani, iar Constantin Brâncuși – 62. Maria Tănase venise în Paris pentru a ajuta la promovarea expoziției, urmând a susține un recital într-un restaurant parizian unde Dimitrie Gusti pusese la punct detaliile. “Gusti auzise de neica Costică (astfel îi spuneau lui Constantin Brâncuși prietenii) și ne-am dus să-i facem o vizită”, avea să-și amintească, peste ani, Maria Tănase. Admiratoare înfocată a lui Brâncuși, ea a acceptat cu mare bucurie. După un timp, văzând atracția dintre cei doi, Gusti a plecat, însă nici nu îi trecea prin cap ce avea să urmeze: Maria nu a mai părăsit atelierul lui Brâncuși vreme de două zile și două nopți. Și a uitat cu totul de recitalul pe care trebuia să îl susțină. Dimitrie Gusti, supărat, i-a luat bilet de întoarcere în țară și i-a dat pașaportul, lăsând-o să se descurce singură. Mariei, însă, nici că i-a păsat, căci era îndrăgostită până peste cap de bărbatul pe care îl admira şi, se spune, singurul bărbat pe care l-a iubit cu adevărat întreaga sa viață. Foarte posesiv, Brâncuși, cel pentru care vocea umană era cea mai înaltă și mai curată minune a expresiei muzicale, își dorea ca Maria să lase în urmă bocetul și tânguitul melodiilor populare și să ajungă la esența acestuia, la bocetul antic și cânt, pentru ca vocea să îi răsune în recitaluri la operă și nu prin restaurantele pline de cheflii.

Maria îl va părăsi pe Brâncuși pentru că nu mai putea să îi suporte ironiile, nu mai voia să audă mereu că nu-i place cântecul ei și că acesta îl obosește, nu mai rezista să i se spună mereu bocitoare și plângătoare profesionistă, ajunsă bună pentru zaiafeturi de trântori. Cinci ani mai târziu, Maria Tănase a încercat să renunțe la a mai cânta prin marile localuri bucureștene și să cânte operetă. Prestația ei a fost însă sub așteptări. Când, în 1957, Brâncuși s-a stins din viață, ea l-a plâns cu lacrimi fierbinți și în bocete adevărate.
Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nțelegi? (Constantin Brâncuși)
Imagine de pe: dcnews şi sfatulbatranilor.ro