Literatura de aziLiteratura de azi
17.06.2016

Moldovean de origine oltean

A copilărit într-un muzeu. Părinţii lui Sabin Bălașa (17 iunie 1932 – 1 aprilie 2008) îşi transformaseră casa într-un adevărat muzeu arheologic şi etnografic ce adăpostea peste 3.000 de piese.

Având drept scop declarat al vieţii şi al artei acela de a iniţia o mare renaştere culturală şi artistică, acesta avea o viziune cu totul fantastica asupra cosmosului, planetei sau al cataclismelor ce puteau lovi, distruge o lume. Lucrarea de mare amploare care încununează activitatea sa artistică este reprezentată de celebrele murale ce împodobesc Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Al. I. Cuza”, din Iaşi, oraşul pe care l-a simţit întotdeauna aproape de sufletul său. Născut în zona Olteniei, acesta obişnuia să spună că este „moldovean de origine oltean”.

39a

Icar

Marii colecționari din România, dar și din Europa și SUA, i-au dorit lucrările, crescând cotația acestora la valori amețitoare pentru artiștii cu mai puțin noroc sau talent; puternicii epocii i-au comandat și i-au plătit două lucrări dedicate cuplului Ceaușescu (altminteri, remarcabile ca valoare artistică; în schimb, Bălașa n-a pictat niciodată tractoare, ciocane și seceri și opera sa nu s-a încadrat în rigorile ideologice ale comunismului). Succesele sale au atras și contestări vehemente, alimentate, cel mai adesea, de faptul că picturile sale se vindeau cu prețuri mult mai mari decât ale clasicilor români și absolut nesperate de contemporani.

Sabin-Balasa-2

Totuși, în special în ultimul deceniu, tocmai aceste prețuri au acționat ca un adevărat accelerator de performanță pentru piața de artă românească. Un valoros pictor ieșean, atunci când a început să vândă cu câteva mii de euro o lucrare, față de cele câteva sute pe care le primea de obicei, a recunoscut cu onestitate acest fapt. Schimbarea s-a produs după ce aceeași Sală a Pașilor Pierduți găzduise expoziția Sabin Bălașa organizată de Galeriile de artă Top Business, în cadrul căreia cea mai ieftină lucrare costă câteva zeci de mii de euro. Expoziția a fost vizitată, în trei săptămâni, de peste 60.000 de oameni, unii sosiți de departe, chiar din străinătate, pentru a se întâlni cu opera lui Sabin Bălașa. Reunită într-un simbolic transfer de semnificație între muralele realizate în anii ’70 și lucrări recente ale maestrului care împlinea 70 de ani, simeza a demonstrat și un al treilea – și, poate, cel mai important gen de „vânătoare de Sabin Bălașa” – uriașul succes de public. *

sabin-balasa-luceafarul

Luceafărul

Imagini de pe: artmark.ro

Cover: Sunetul mării de Sabin Bălașa

*sursa: wikipedia