O fi fost, n-o fi fost…

Formulele tradiționale, după locul pe care îl ocupă în economia basmului, sunt împărțite de către folcloriști în trei mari grupe distincte:

1. formule inițiale;

2. formule mediane;

3. formule finale.

Formule inițiale

Orice povestitor, de regulă, își va începe basmul prin a „data” acțiunea, deci prin a o plasa în timp sau prin a „localiza” această acțiune, plasând-o deci în spațiu. Dintr-o dată rezultă două tipuri de formule inițiale:

I. Formule de timp („temporale”);

II. Formule de spațiu („topografice”).

Prin urmare, povestitorul va plasa narațiunea sa în timp sau în spațiu, sau și în timp și în spațiu, concretizând astfel primele funcții ale formulei inițiale.

I. Formule de timp

Cea mai simplă formulă inițială a basmului românesc este „A fost (era) odată…”. Formula respectivă constată existența unor personaje (E₁) și, totodată, le plasează în timp (T₁); ea conține o afirmație: cândva au trăit un împărat și o împărăteasă, un moș și-o babă, doi frați etc. Timpul nu este precizat, dar nu există nicio îndoială în privința „veridicității” elementului E_1. Această formulă afirmativă simplă (E₁T₁) are, după cum vom vedea, cea mai mare frecvență în basmele tuturor popoarelor.

O altă formulă inițială se formează prin adăugarea unui nou element („ca niciodată”) care subliniază caracterul excepțional, unic (T₂) al faptelor relatate. Introducerea noului element (T₂) va schimba structura formulei, modificând în același timp și sensul primului ei component (E₂). Astfel, verbul a fi, cu înțelesul de a trăi, a viețui, va căpăta forma impersonală cu sensul de a se petrece, a se întâmpla, a avea loc. Rezultă în felul acesta o formulă de sine stătătoare care nu se referă la personajele basmului, ci plasează în timp acțiunea în general. (E₂T₁T₂). Această formulă însă cere în mod obligatoriu folosirea elementului E₁ care, de regulă, atrage după sine și pe T₂, dând naștere unei formule inițiale complexe, caracteristice pentru basmul românesc:

„A fost odată ca niciodată. A fost odată un…”

Schimbarea amintită (de la E₁ către E₂) credem c-a fost sesizată și de unii culegători atunci când au notat diferențiat (singular-plural) cele două aspecte ale elementului E:

„A fost (E₂) odată…; au fost (E₁) odată doi oameni…”

Uneori, povestitorii înlocuiesc verbul a fi cu verbul a trăi: „…trăia un om”. Înlocuirea însă are loc numai când avem de-a face cu elementul E₁.

Introducerea determinării circumstanțiale „ca niciodată” (T₂) nu „reduce la absurd” prima parte a formulei (E₂T₁), așa cum susține E. Todoran. Aici în nici un caz nu poate fi vorba de „anularea primului termen prin cel de al doilea, ca urmare a pătrunderii timpului calitativ în cel cantitativ și a aprecierii celui din urmă exclusiv prin cel dintâi”. (E.Todoran, „Timpul în basmul românesc”)

Expresia „ca niciodată”, fie că e vorba de basm, fie că se referă la alt domeniu, nu poate fi confundată cu negația temporală absolută „niciodată”. Când spunem, de pildă, despre un artist de operă: „A cântat ca niciodată, s-a întrecut pe sine însuși”, înseamnă oare aceasta că negăm, reducând la absurd, afirmația făcută? Dimpotrivă, prin expunerea de tipul celei de mai sus subliniem caracterul excepțional al interpretării: „Așa cum nu s-a mai întâmplat altădată”.

Exemplele se pot înmulți, ele fiindu-ne oferite, la fiecare pas, de limba vorbită: „am râs ca niciodată”, „ne-am distrat ca niciodată” etc.

Am insistat mai mult asupra acestui aspect pentru faptul că negarea directă, anularea primului element prin cel de al doilea sau exprimarea unei îndoieli în ceea ce privește „veridicitatea” elementului afirmativ al formulei inițiale (E₁ sau E₂), îndoială ce se extinde de la sine și asupra conținutului basmului în general, constituie o trăsătură specifică a basmului altor popoare, ale căror formule se reduc, în ultimă instanță, la un „joc” al afirmațiilor și negațiilor (directe), aceasta fiind o expresie a atitudinii povestitorului față de basmul comunicat.

Mai consemnăm și prezența unei nuanțe noi a elementului E₂ în basmele altor popoare; de data aceasta nu mai este vorba de o negare directă, ci de exprimarea unei îndoieli:

Basmul gruzin: „A fost sau n-a fost. A fost un…”.

Basmul turkmen: „O fi fost ori n-o fi fost. A trăit un…”

Basmul persan: „O fi fost așa ori n-o fi fost. Trăia odată…”

În basmul românesc elementul T₂ nu este purtătorul negației, cu atât mai puțin al „notei de glumă specifice ironiei”, această funcție fiind realizată de alt element; basmul românesc nu cunoaște negația directă („a fost ce n-a fost”, „a fost, n-a fost”), ci negația indirectă, metaforică, în mânuirea căreia, după cum vom vedea, povestitorul român se dovedește a fi un meșter desăvârșit.

O altă formulă apare ca rezultat al introducerii unui nou element; de data aceasta el conține o deducție logică: „dacă n-ar fi (fost) nu s-ar (mai) povesti”, consituind o subliniere, un „argument” al „veridicității” celor ce vor urma a fi povestite (V):

„A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi (fost), nu s-ar (mai) povesti. A fost odată un…”

Elementul V are în formula inițială a basmului românesc o frecvență foarte mare. În basmele altor popoare se aduc și alte „argumente” în sprijinul sublinierii „veridicității” narațiunii (de regulă, însă, ele sunt cuprinse, după cum vom vedea, în formulele finale). Aici trebuie să semnalăm prezența elementului V într-o formă aproape identică în unele basme aromâne, macedonene și bulgare.

Basmul macedonean:

„A fost, că dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti”

„Până când nu s-a întâmplat, nu s-a povestit”

Basmul bulgar:

„Dacă nu se-ntâmpla, nu se povestea. Într-o vreme, un…”

Faptul că acest element V (veridicitatea) se întâlnește numai în basmele popoarelor amintite nu exclude posibilitatea unor influențe reciproce, mai ales dacă ținem seama de condițiile geografice și istorice care puteau favoriza fenomenului respectiv. Desigur, nu putem stabili cu precizie „cuibul” inițial al elementului V; totuși unele considerații se pot face.

Dacă, de pildă, întreprindem o simplă operație statistică, obținem un rezultat care ne-ar putea indica direcția de „deplasare” a elementului respectiv. În basmele macedonene și bulgare elementul V este o raritate; în basmele aromâne, el apare mai frecvent; în schimb, în basmele românești, exprimându-ne plastic, putem spune că V „se simte ca la el acasă”. Nu avem în vedere numai frecvența mare a acestui element, ci și legătura care există între V și celelalte elemente ale formulei inițiale din basmul românesc. Anticipând rezultatele cercetării noastre, trebuie să spunem că elementul V face parte dintr-o formulă rimată, tipică pentru basmul românesc, care, intrând în combinație cu alte elemente, dă naștere unor formule de o mare varietate. Prin urmare, în basmul românesc elementul V face parte organică dintr-un sistem, și este mai ușor de admis „deplasarea” unui element, decât a unui sistem întreg.

Formulele inițiale analizate conțin cinci elemente, fiecare introducând un sens nou:

1. Existența eroului (eroilor) – E₁;

2. Existența faptului ce urmează a fi relatat – E₂;

3. Plasarea în timp a acțiunii (a eroilor) – T₁;

4. Caracterul excepțional, unic al acțiunii – T₂;

5. Caracterul „veridic” al acțiunii – V

Toate cele cinci elemente compoziționale păstrează caracterul afirmativ al formulei; îndoiala lipsește, cu atât mai mult negația. Încă nu se simte intenția povestitorului de a-și califica basmul, chiar de la început, drept o ficțiune; dimpotrivă, sensul formulei constă în sublinierea caracterului excepțional al povestirii. Deși timpul este nedefinit – ceea ce ar putea provoca îndoială în rândul ascultătorilor – povestitorul „promite” relatarea unor întâmplări „adevărate”, excepționale, dar veridice.

(va urma)

(sursa foto: wallpapere.wallpaperstock.net)