Literatura de azi 
Sonata lunii (Lucian Blaga)
Sonata lunii de Beethoven
e însăşi luna coborâtă pe pământ.
Aşa s-ar crede şi aşa s-ar zice:
luna ce umblă prin păduri,
prin rouă-albastră şi prin flori de crini,
şi-alcătuieşte din lumini
amare şi din dulce vânt
Ofelii, Margarete, Beatrice.
Printre acestea te alegi şi tu,
ca o parte din Sonată
ce încă niciodată
nu a fost cântată.
***
Luna iese dintre codri (Mihai Eminescu)
Luna iese dintre codri.
Noaptea toată stă s-o vadă.
Zugrăveşte umbre negre
Pe linţolii de zăpadă.
Şi mereu ea le lungeşte
Şi suind în cer le mută,
Parcă faţa-i cuvioasă
E cu ceară învăscută.
Ce gândeşte? numai norii
Lin se-mbină, se dezbină
Ca fâşii de gaz albastru,
Ca şi aburi cu lumină.
Lin pin iarbă scotoceşte
Apa-n prund şi-n pietricele.
Florile surâd în taină,
Oare ce-or surâde ele?
Şi-s cu neguri îmbrăcate
Lac, dumbravă şi pădure.
Stele palid tremurânde
Ard prin negurile sure.
Lumea-n rouă e scăldată,
Lucioli pe lacuri zboară.
Luna umbrei, umbra lunei
Se amestec, se-nfăşoară.
Lunecând pe ceruri, norii
Negri-acopăr tot seninul.
Se sting una după alta
Şi icoana şi suspinul.
Înfăşat în întuneric,
Eu nu văd, nu aud şoapte.
Ah, mă simt atât de singur!
Este noapte, noapte, noapte.
***
Luna s-a (Tudor ArghezI)
Luna s-a suit în zare
Din pământ, cât o căldare,
Şi pe cât se tot ridică
Moara-n râu se face mică.
La iazul de platină
Cumpăna se clatină.
Şi cred că-i un meşteşug
Luna prinsă de belciug.
Cobiliţa-n cer se urcă,
Sprijinită-n crac de furcă,
Pe când moara, strânsă glugă,
Ţine loc de buturugă.
***
Luna în câmp (Nichita Stănescu)
Cu mâna stânga ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi mâna stânga către ei
şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile l-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.
Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
… şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.
***
Nocturnă (Ion Minulescu)
În noaptea-aceea luna părea un cap de mort
Tăiat de ghilotină şi aruncat in Mare –
Un cap purtat de valuri şi-n marşuri funerare
Rostogolit spre farul ce scânteia in port.
În noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară
Scăpat din mâna dreaptă a celui care-n viaţă
Te leagă, te dezleagă, te iartă şi te-nvaţă
Cum poţi ieşi din iarnă, intrând în primăvară.
Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlimbar
Desprins din cingătoarea lui Crist, care murise
Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise,
Sanctificându-şi crucea rămasă pe Calvar!…
(selecție realizată de Odilia Roșianu)
