Doina Bezea 
Am obosit tot aşteptând să treci
cu mâini de gheaţă răscolind poteci,
să-ţi prind mereu sub talpă bob de nea
călcând pe ierni să simţi c-aş fi eu, ea.
Mi-e sufletul strivit de palma ta
nicicând în braţe, doar străină-n ea,
mă doare să-ţi mai scutur câte-un nor
să crezi că e doar boarea, nu un dor.
Neputincios să car privirea ta
bandaj îmi fac din nori pe rana-mi grea,
să nu mai sânger doar cu limbi de foc
murind de mine, eu n-aş fi deloc!
Sursa foto: pinterest.com
