One man (erotic&politic) show/ I.

Actul I

Din imaginile proiectate pe un ecran uriaș, plasat în spatele actorului care își rostește monologul, îmi stăruie în minte două: 1. un fund feminin mirobolant; 2. o mare de oameni (să fi fost vreo 30 000?) adunați într-o piață publică, iar în mijlocul lor – un tricolor.

Nu am la îndemână din dramatizarea cărții lui Constantin Cheianu – Sex & Perestroica –  decât secvențele de pe Youtube. Dar mi-ar plăcea să văd întreaga punere în scenă, regizată de Luminița Țâcu și interpretată de Mihai Fusu. În primul rând pentru scenariu, iar abia apoi pentru montare și pentru jocul actoricesc.

Premiera a avut loc prin ianuarie a.c. și – zice-se – s-a jucat cu casa închisă.

În varianta sa epică, Sex&Perestroika (Ed. Cartier, 2009, 2010) este o dilogie.

Prima parte – Totul despre mine – a apărut în 1999, alături de altă nuvelă (Merișor) într-un volum de proză distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Cartea reprezenta debutul în proză a lui Constantin Cheianu, cunoscut dramaturg. A doua parte – Sex&Perestroika – e un mixaj de publicistică, autobiografie și ficțiune (?!). Între publicarea acestora se interpun 10 ani.

La început, protagonistul își asumă povara autenticității și promite că va spune TOTUL despre sine. Opera lui devine, astfel, asumat-egolatră. Treptat, personajul-narator decide să își mute interesul auctorial spre ceea ce se întâmplă în jur. Este atent la vremurile pe care le trăiește, ca să le dezvăluie tarele.

Când vorbește despre sine, își pune masca de bufon și începe să povestească.

*

Au fost odată ca niciodată doi tineri însurăței care își doreau cu ardoare un copil. Descurajați de eșecurile repetate ale procesului de în-făptuire, apelează la ajutoare: doctori, babe, popa din sat. Momit cu leacuri, vrăji și apă sfințită, mult așteptatul urmaș se smulge din neant și se ivește pe lume într-o toamnă (mai exact, pe 21 septembrie). Spre bucuria tătânelui său, nou-născutul e băiat. Urmează niște ani care nu lasă nicio dâră în mintea protagonistului. Astfel că, prima sa amintire datează de la 7 ani (neîmpliniți), adică din vremea când este confruntat cu prima experiență semnificativă.

E 1 septembrie. Copilul așteaptă cu nerăbdare să meargă la școală. Pentru familie și pentru erou, această schimbare de statut ia proporțiile unui eveniment. Dar, întrucât nu împlinise încă vârsta regulamentară (avea 7 ani fără trei săptămâni), nu este primit în rândurile școlarilor și este nevoit să mai facă un an de grădiniță.

Când în sfârșit vine vremea să frecventeze ciclul primar, ajunge pe mâna Alexandrei Ivanovna, o creatură fabuloasă: ,,…puteai să-i zici Sisifa”. Obeză, răbdătoare, cu gura care-i mirosea îngrozitor, femeia devenise un simbol: căci ,,moșea primele cunoștințe ale copiilor satului” și ,,întruchipa omenirea în neostoita-i patimă pedagogică, în perpetua-i poftă de revenire la începuturi, la zero, la nimic.”

Aventura existențială a personajului continuă în școala medie.

Aici, predarea înseamnă un curat meșteșug de tâmpire. Profesorii sunt niște sfertodocți care nu știau citi, dar știau să bată bine. Iar elevii – niște îngrămădiți care absolvesc 10 clase numai și numai pentru că Partidul o cere. O mână de (viitori) violatori feroce și de ființe feminine cu apucături îndoielnice. Pe lângă ei supraviețuiește minoritatea celor silitori, romantici, încrezători în bine, adevăr și frumos. Personajul principal face parte din ultima categorie.

După ce crește, eroului îi este dat să își desăvârșească formarea la Filologie. Facultatea se dovedește a fi o adunătură de idioți și-o pepinieră de târfe. Atmosfera universitară e grotescă. Profesorii știu cel mult 100-150 de cuvinte românești. Au un limbaj precar, ,,rezultat din încrucișarea scălâmbăielii țărănești arhaice și a unor cvasineologisme, plus câteva deșeuri ale limbii ruse.” Sunt niște depravați notorii. Iar felul lor de a-i învăța pe alții e totuna cu un dresaj. Respectivii cultivă imbecilizarea și o atitudine civică rezonabilă. Studentul este – astfel – bine pregătit pentru o viață de intelectual ținut strâns în lesă de regimul comunist.

După absolvirea facultății, eroul nostru devine publicist și scriitor.

Pe lângă inițierea intelectuală, pentru viitorul bărbat drumul spre adevărata cunoaștere presupune învățarea amorului. În fragedă pruncie, primul obiect al afecțiunii sale e nana Florentina (un fel de supremă servitoare Profira, a lui Emil Brumaru), cu care împarte îmbrățișări însoțite de gânduri inavuabile și la ai cărei chiloți atentează într-o zi.

O neostoită și nesatisfăcută foame erotică îl stăpânește în prima tinerețe. Cad pradă aventurilor sale imaginare studente, femei de pe stradă, o colegă de care îl leagă o iubire platonică (și paralizantă).

Zbaterile erotice iau sfârșit când, în troleibuz, o întâlnește într-o bună zi pe Marcela Bevziconi, femeie măritată, posesoarea unui fund fabulos, de care îl va lega o îndelungată prietenie erotică, reiterată în cea de-a doua parte a dilogiei.

Între timp, odată cu maturizarea și cu intrarea în câmpul muncii, în raza preocupărilor amoroase ale eroului intră alte creaturi feminine, cu care – în semn de protest față de sistemul decrepit – face sex prin birourile instituțiilor de stat.

Scene înamorate descrise cu voluptate și dezinvoltură se petrec în locuri care reprezintă adevărate altare ale comunismului. Acestea sunt momeala cu care Constantin Cheianu ține trează atenția cititorului. Și artificiul folosit pentru a crea o oarecare coerență între cele două părți ale cărții.

Cuceritoare prin spirit ludic și parodic, paginile despre inițierile și aventurile erotice ale personajului principal sunt și cele mai reușite din cartea lui Constantin Cheianu.

Impresia este de comedie bufă.

Dar când clovnul (trist, foarte trist!) obosește, ironia și autoironia lui se convertesc într-un sarcasm mimat. Ca atunci când scrie această elegie a despărțirii de părinți: ,,Nu-și închipuiau viața fără mine, într-un cuvânt, părinții mei. Nu le făcea mare plăcere să șadă singurei pe tărâmul acesta de rahat, unicul din câte avem de ales, se pare. Voiau cu orice preț să mai aducă vreun suflet-două pe-aici, ca apoi să-l lase între patru ochi cu sofisticatele mizerii ale vieții și cu stelele acestea abstracte și mereu tăcute. Ca, în cele din urmă, să-i ofere, patetici, spectacolul putrezirii lor. Se vor fi acoperit, parastasul lor de părinți, treptat, cu mucegai și se vor fi alterat și împuțit apoi, chiar așa ca niște alimente oarecare, mama o budincă și tata un jambon. Niște putregaiuri, părinții mei. Când mă făceau, oare asta gândeau că aștept eu de la ei?”

Miza volumului este însă și una polemică. O dovedesc tabletele pe teme politice introduse – în exces – în țesătura prozastică.