Let’ s talk about… Man Ray!

Nu greșesc cu nimic dacă afirm că Man Ray a fost un „genial” al secolului său. Original, talentat, subtil, un tip de artist care a știut și a simțit întotdeauna să se recompună ori de câte ori avangarda artistică părea să dea semne de nerăbdare și de plictiseală. Este imposibil să scrii despre Man Ray fără să folosești superlative. Nu știu în ce măsură putem vorbi despre Dada sau Suprarealism fără considerabilul său aport, fără viziunea sa în materie de fotografie și de portret pe peliculă. Îi datorăm totodată portrete remarcabile ale unor personalități incontestabile surprinse. Un tip talentat, ambițios, inovativ și inventiv.

De numele lui se leagă avangarda pariziană a anilor 20-30, iar cazul nu este singular, în perioada „anilor nebuni” montmartrezi s-a amestecat o puternică doză de americanism în absintul franțuzesc. După primul război mondial, colonia americană a devenit de departe cea mai numeroasă în boema franceză, ba chiar a surclasat-o pe cea slavă, invadând restaurantele, cafenelele, academiile, cinematografele dând tonul în viața literară, artistică și comercială a cartierului. Sunt multe motive care au încurajat acest exod american către Montmartre, și poate printre ele ar merita luate în considerație în primul rând cursul favorabil al dolarului (un dolar era cotat 50 franci la 21 iulie 1926), prohibiția (mulți băutori au fost tentați să se expatrieze – în acest context Hemingway și James Joyce au povești interesante!) și în fine, libertatea, dat fiind că după război prohibiția a fost însoțită oarecum de un puritanism exacerbat (în perioada permisiilor, tinerii proaspăt demobilizați, gustaseră din plăcerile vieții pariziene, prin urmare, singurul lor gând era reîntoarcerea către Paris, către libertate). Se pare că tot libertatea și exprimarea singulară l-a determinat pe Man Ray să ia calea Parisului, pentru că, nu-i așa, unde se putea dezvolta mai bine experimentul dadaist avangardist dacă nu în centrul absolut al plăcerii și magiei. Parisul lui Man Ray, cel în care a creat și s-a individualizat ca unul dintre genialii de pe Montmartre se înfățișa aidoma scrierilor lui Virgil Thompson: „În aerul acela plutea ceva magic. Și e minunat să te afli într-un loc magic, într-un moment propice magiei. E minunat să fii tânăr la vârsta dragostei, în orașul făcut anume pentru a trăi adevărata dragoste…Și apoi, între cele două războaie, Parisul a fost centrul literaturii, a celei englezești și americane.” Parisul îi atrage pe toți ca un magnet, dar mai mult decât atât le intră în ființă, în suflul creator și se pare că le rămâne acolo veșnic. (o posibilă explicație și pentru nostalgiile scriitorilor americani publicate către sfârșitul vieții, se pare că nimeni nu poate smulge Parisul din suflet, ori un exemplu elocvent din această perspectivă ar fi chiar Hemingway care în ziua în care s-a sinucis, pe 2 iulie 1961, a lăsat deschis pe masa lui de lucru manuscrisul „Paris est un fete”).

Man Ray s-a născut în 1890 în Pennsylvania, ca fiu al unui emigrant evreu de origine rusă. La sfârșitul anilor 20 se remarcă prin afinitatea pentru spiritul dada („Self Portrait”, „Rope Dancer”, „Aerograph” – o combinație de stiluri și de metode mecanice și tradiționale menite a-i pune în valoare noile idei), experimentează ca și Duchamp (cu care, de altfel, este bun prieten) ideea de readymades, de artă cinetică și fondează, alături de alți doi artiști incitanta „Société Anonyme” – un nucleu al unui prim muzeu de artă modernă din State. Dar, într-o zi a anului 1921, și-a spus că „Dada cannot live în New York. All New York is dada, and will not tolerate a rival” și a părăsit metropola luând drumul Parisului. Ajunge în Montaparnasse, o întâlnește pe vulcanica Kiki (despre care am mai vorbit într-un eseu anterior), un celebru model din cercurile boemei și având-o ca subiect va crea o serie de filme experimentale cu iz suprarealist – „Le Retour à la Raison” și  „L’Étoile de mer”. Către 1929 se îndrăgostește de Lee Miller, o tânără fermecătoare, artist fotograf și ea sub semnul suprarealismului, care publică multe fotografii în celebra „Vogue” și cu care Man Ray lucrează dar și trăiește o frumoasă poveste de dragoste.

Primul gând al lui Man Ray când a sosit la Paris a fost să își cumpere un aparat de fotografiat. Ingenios și descurcăreț, fostul desenator industrial încearcă să își procure un mijloc de trai agreabil și începe prin a fotografia (cu noul său aparat fotografic de studio, în acaju și aramă) operele lui Picasso, Braque și Rouault, contra unor sume substanțiale. Camera sa de hotel din strada Delambre arată ca un mic laborator foto, iar cu timpul o amenajează ca pe un studio în toată regula. Man Ray a fost un fotograf remarcabil, avea un simț anume pentru a surprinde modelul în postura care îi reflecta cel mai bine personalitatea. Se spunea că a fii fotografiat de Man Ray însemna un fel de certificat de parizianism: erai cineva!

Îi fotografiază pe James Joyce, Gertrude Stein, Jean Cocteau și pe mulți alții. Lucrează în Paris, filmează, expune, este tributar avangardei, este pasionat de suprarealism și colaborează extrem de bine ci prietenii săi, artiștii Marcel Duchamp și Francis Picabia. După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Man Ray se reîntoarce în Statele Unite, unde se căsătorește cu o dansatoare, pe nume Juliet Browner. Îi rămâne însă Parisul în suflet, și după ce are o expoziție personală în Beverley Hills, se întoarce în Europa.

În 1963 și-a publicat autobiografia „Self Portrait” și se pare că undeva în cuprinsul paginilor spune că „Sunt un pictor care face fotografii”. În pofida acestei afirmații, se pare că opera sa picturală, oricât de interesantă ar fi (mai ales tehnicile sale clichés-verre – utilizat de Corot și de pictorii de la Barbizon, invenția rayografelor etc) – nu are nici pe departe importanța realizărilor sale cinematografice, care vor rămâne printre capodoperele suprarealismului.

Într-o anumită măsură, secolul XX i-a aparținut și lui. Nu putem scana curentele, avangardele, stilurile și inovațiile de pe tărâmul artistic fără să îl amintim și pe Man Ray. Pictură, artă conceptuală, performance, fotografie, film, colaj, instalație, sculptură – este integrat în toate și se mișcă cu o naturalețe admirabilă în toate tehnicile și abordările. Numele lui se leagă incontestabil de Paris. A rămas într-o amintire boemă timpul în care Man Ray (certându-se cu Kiki în plină stradă) și americanii în mod special, făceau un teribil scandal în cafenelele de la intersecția Vavin. Plecarea lor a însemnat sfârșitul anilor nebuni și transformat Montmartre într-un cartier francez la fel ca multe altele. Cu o legendă!

„I paint what cannot be photographed, that which comes from the imagination or from dreams, or from an unconscious drive. I photograph the things that I do not wish to paint, the things which already have an existence.” 

Man Ray (1929) – „Les Mystères du Château du Dé”

(sursa foto: thefamouspeople.com)