Înnebunitele ploi și ploile calme

Plouă (George Topârceanu)

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă, – plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, – plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, – te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel – a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură…

***

Descântec de ploaie (Ana Blandiana)

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi și ploile calme,
Ploile feciorelnice și ploile-dezlănțuite femei,
Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place sa le rup firele și să umblu cu ele în dinți,
Să amețească, privindu-mă astfel, bărbații.
Știu ca-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât și poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru că plouă
Și-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Și rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Ești departe plecat și eu te aștept,
Și tu știi că te-aștept,
Sunt cea mai frumoasă femeie și știu să aștept
Și totuși aștept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Și toți trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poți să te-ndrăgostești fulgerător,
Toți trecătorii sunt îndrăgostiți,
Și eu te aștepta.
Doar tu știi –
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi și ploile calme,
Ploile feciorelnice și ploile-dezlănțuite femei…

***

Iubesc ploaia! (Nichita Stănescu)

Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea,
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea!

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer, și cad împietrind
Bezmetici și goi!

E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent!

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați
Săruturi răzbat!

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin!

***

Pastel optimist (Vasile Alecsandri)

Când plouă lin în primăvară,
Toți zic: „Să dea Domnul să dea!”
Și de te culci pe prispă-afară,
Mai vezi pe cer și câte-o stea…

E cald, și ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura-i toată un pupat.

Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea,
Se pup-bărbați cu gălăgie,
Și iată și o rândunea…

Și-o barză calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.

Când plouă toate germinează,
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi se decorează
Cu mii de mii de muguri verzi.

În țarini grâul încolțește,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveselește
Pe orice frunză e un strop.

Și soarele o caldă rază
Trimite pe furiș prin nori;
Iar flori și pasări ca să-l vază
Se-nalță, zboară către zori.

***

Pastel pesimist (Vasile Alecsandri)

Tot plouă! A! ce primăvară!
Cum curge fără să mai stea!
Se-ntinde ceața grea pe-afară
Pe cerul sumbru nici o stea.

E frig… și apa mocirloasă
Infectă aerul curat,
La câmp e baltă mlăștinoasă
Și codrul doarme întristat.

Sunt triști și corbii-n deal la vie,
Cobesc din nou a iarnă grea;
Plouate vrăbii cad o mie,
Nu vezi zburând o rândunea.

O barză, cu pas de măsură,
Sosește ca explorator…
Și plouă… plouă…-n bătătură,
Pustiu… Departe pleacă-n zbor.

Tot plouă, plouă, inundează…
Mai vin și ape din zăpezi,
Umflate apele spumează,
Torente curg din codri verzi.

În țarini grâul putrezește,
Sub piatră-n deal vii se îngrop;
De ploi plugarul sărăcește,
Mălai, făină, nu e strop.

Și soarele o slabă rază
Când o mai pierde printre nori,
O tristă baltă luminează
Fără apus și fără zori.

***

Și era ploaie cu senin (Mihai Eminescu)

Și era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nclin
Și le îndoaie.

Acuma toți ei înfloresc
De primăvara
S-un dulce miros răspândesc
În dalba sara.

Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia șiroind
Pe-a ta fereastră.

Și-n haina albă tu apari
Cu pasuri line
Și numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.

Atât de dulce si de plin
C-așa văpaie
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie.

(selecție realizată de Odilia Roșianu)

Sursa foto: sfm.md