Ioana BeluIoana Belu
08.06.2016

Ştefana Buzăului

De roşii cărnoase cu pieptu-ncărcat

Sub bluza de stambă c-un vrej strâns legat

Cu păru-mpletit în funii de ceapă

Prins într-un coc sub basmaua-nflorată

 

Ştefana Buzăului în câmp se arată

 

În sapă proptită, aşteaptă să vie

Şuvoiul de apă din munţi în câmpie

S-adape pământul setos al tarlalei

De morcovi şi varză de toamnă târzie

 

Ştefana Buzăului stăpână-i pe glie

 

La fiece brazdă-i retează grumazul

Lăsând-o să soarbă râvnita licoare

Şi-apoi iarăşi capul de trunchi îi lipeşte

Ca pruncul să crească şi să se facă mare

 

Ştefana Buzăului descântă ogorul

 

Prin şanţ ea păşeşte-n galoşi încălţată

Cu fusta cea largă la poale udată

Cu şorţul în care coltucul de pâine

Aşteaptă de el să-şi aducă aminte

 

Ştefana Buzăului munceşte pe rupte

 

E roaba Ta, Doamne, dar cât e de mândră!

Scânteie de soare când ciocârlia cântă

Născută-a fost să dea şi nu să primească

Nicicând n-a-nvăţat sufletul să-şi smerească

 

Ştefana Buzăului veşnic dansează

 

Cu mintea-i semeaţă de delir umilită

Cu mâini noduroase şi faţa zbârcită

Îngropată-i ca-n fine să se odihnească

În locul pe care-l făcu să rodească

 

Ştefana Buzăului – a mea rădăcină

 

Imagine: Beatrice Anghelache