Dumitru Crudu 
Vladisilav traversa Piața Marii Adunări Naționale furios, turbând de mânie, cu spume la gură, îndreptându-se glonte spre un soldat american care stătea relaxat în coasta unei tanchete americane. Nu înțelegea ce caută ăsta la Chișinău. Ce vrea? De ce a venit?
De soldat s-a apropiat cu o falcă în cer și alta în pământ, răcnind la el, de ce dracului a venit la Chișinău. Soldatul i-a răspuns în engleză, Vladislav însă nu știa engleza și iar se rățoi la el, dar soldatul și-a săltat sprâncenele și l-a întrebat nu știu ce în engleză, privindu-l calm, chiar cu bunăvoință. Asta l-a înfuriat și mai tare și iar i-a cerut să se care peste ocean. Se vede însă că soldatul american nu știa rusa că-i zâmbi foarte prietenos. Cine știe ce-și imaginează, își zise în sinea sa Vladislav, fierbând și mai tare, poate că-l gratulez, că-i fac complimente, că-l laud. Drăcia dracului.
Vladislav s-a îndepărtat. Vederea unui soldat de culoare l-a scos cu totul din pantofi. Și ăsta, ce caută la Chișinău? Dar nici soldatul de culoare nu știa rusa și Vladislav își vărsă focul în fața unui vecin. Un tip cu părul rărit și cu fața suptă. Tipul însă era de partea americanului. Și-l făcu cu ou și cu oțet pe Vladislav, numindu-l ocupant și scursură.
Cât ai bate din gene, în jurul lui Vladislav s-a strâns un ciucure de oameni, toți ținând cu americanii și toți fiind contra sa. Contra lui Vladislav, pe care nu-l mai scoteau din ocupant și imperialist. I-au cerut într-un glas să radă putina din piață cât încă e lucrul cu cinste, dar Vladislav nu voia și începu să-i facă și el în tot felul, întărâtându-se și mai tare. Gluma se îngroșa și câțiva polițiști l-au scos pe Vladislav din mijlocul puhoiului ăla supărat care strângea cercul.
Protejat de doi polițiști, Vladislav a mers într-un alt colt al pieței. Acum nu se mai lega de nimeni. Stătea singur și-i boscorodea pe americani, vorbind în barbă. Râuri, oamenii veneau și veneau ca să-i admire pe americani și Vladislav s-a făcut pământiu la față. Turba de ciudă, privind cu ură la soldații americani și la oamenii care-i sorbeau din ochi. De la atâta ură, i s-a făcut rău și a plecat din piață. A mers la o farmacie și și-a controlat tensiunea. Era tare ridicată. Cu un captopril sub limbă a ieșit din farmacie și s-a pornit iar spre Piață, dar în timp ce trecea stradă l-a cuprins un val de căldură. L-au apucat amețelile. Se clătinau clădirile în jurul lui și pământul se cutremura. Oare nu e cutremur? se gândi Vladislav și câine-câinește trecu strada în partea opusă. S-a apucat cu mâinile de barele de fier a parapetului de pe strada Pușkin până când i-a trecut amețeala. Temându-se ca să nu i se repete criza, a renunțat să se mai ducă iar pentru a-i înfrunta pe soldații americani și a mers acasă.
Vladislav locuia singur, într-un apartament cu cinci camere, moștenit de la părinții săi, foști militari în armata sovietică. Dacă ar mai trăi, cred că acum ar fi mândri de mine, își zicea Vladislav, în timp ce trecea dintr-o camera în alta, cu mâinile la spate. Mergea și se lăuda singur: ce tare am mai fost, cum le-am mai tras-o americanilor, cum m-am luat cu ei în piept, sper că s-au speriat un pic? Dar în timp ce se lăuda, brusc, au început să-i tremure picioarele și i s-a uscat în gură. Inima îi bătea așa de tare în piept și transpirația îi curgea așa de năvalnic pe frunte și pe față că Vladislav nu mai știu ce să facă. Să fugă afară? Dar unde și la cine? Să mai ia un captopril? Da, da și-a mai pus sub limbă un captopril.
Parcă se mai liniști un pic. S-a dezbrăcat de haine, și-a trântit pijamaua pe el și s-a băgat în pat. Și-a tras plapuma până sub bărbie și se gândea cum i-a mai speriat el azi pe americani. Dar în timp ce se gândea ce tare este, pe nepusă masa, i se făcu frică. O neliniște ciudată i se strecură în creier și nu-i dădea pace. O angoasă insuportabilă. I se părea că dintr-o clipă în alta va muri. A sărit din pat și a vrut să fugă afară. Pe scări însă i se făcu o frică și mai mare și s-a întors înapoi, târâș, grăpiș. A chemat salvarea.
Peste o jumătate de oră, un medic cu părul rărit și fața suptă a intrat în camera sa. Vladislav l-a recunoscut imediat: era unul dintre tipii ăia care-i apărau ieri pe americani. Dar se făcu că nu-l cunoaște. Nici medicul nu dădea vreun semn că l-ar ști de undeva și-l examină cu mare bunăvoință, iar la urmă i-a făcut două injecții. După ce medicul a ieșit, pe neașteptate, lui Vladislav i s-a făcut bine.
(sursa foto: jurnalul24.ro)
