Scriitorul lunii

De câteva luni, la Uniunea Scriitorilor din România se desfășoară un nou proiect: desemnarea Scriitorului lunii de către un juriu format din Adriana Babeţi, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Eugen Negrici, Irina Petraş, Alex. Ştefănescu, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir (preşedinte). Acesta va fi derulat în perioada noiembrie 2015 – octombrie 2016.

Criteriile pentru desemnarea Scriitorului lunii sunt următoarele: scriitorul care a publicat o carte excepţională (nouă, antologie, reeditare, opere complete etc.); scriitorul care a împlinit o vârstă rotundă semnificativă; scriitorul care a creat un eveniment cultural deosebit; scriitorul care conduce o instituţie culturală cu o activitate remarcabilă; scriitorul care s-a bucurat de recunoaştere în străinătate.

În zilele de 14-16 octombrie 2016, cei 12 scriitori nominalizaţi vor fi invitaţi la Iaşi, împreună cu juriul şi cu preşedinţii tuturor Filialelor U.S.R., participând la lecturi publice şi întâlniri cu cititorii în instituţiile de învăţământ din Iaşi.

Într-o gală ce va fi moderată de Nicolae Manolescu, preşedintele U.S.R., se va anunţa Scriitorul anului.

Scriitorii câștigători din prima jumătate a acestui proiect sunt: noiembrie 2015 – Mircea Cărtărescu, pentru romanul Solenoid; decembrie 2015 – Ana Blandiana, pentru traducerea volumului său în limba italiană, Patria mea A4, şi publicarea lui la edituri prestigioase din străinătate; ianuarie 2016 – Gheorghe Grigurcu, pentru ansamblul operei sale şi pentru primirea Premiului Naţional „Mihai Eminescu“, Botoşani, 2016; februarie 2016 – Gabriel Dimisianu pentru excelenţa unei opere critice desfăşurate de-a lungul a cinci decenii şi jumătate şi împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani; martie 2016 – Radu Cosaşu, pentru excelentul volum de proză, recent apărut, Viaţa ficţiunii după o revoluţie; aprilie 2016 – Matei Vişniec, dramaturgul de recunoscut renume, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani.

E greu să fii scriitor şi jurnalist în acelaşi timp. În ce mă priveşte, în orice caz, mie îmi este din ce în ce mai greu. Luate separat, ambele meserii sunt extraordinare. Când sunt exercitate împreună, ele încep să se bată cap în cap, se ciocnesc chiar cu o violenţă surprinzătoare.
Literatura te trage oarecum în sus, spre înălţimi, spre tot ce e mai sublim în om. Jurnalismul, dimpotrivă, mai ales când e practicat zi cu zi, te izbeşte de pământ, de realitate, de actualitate. Literatura îţi dă o speranţă, te ajută să explorezi omul în zonele sale de puritate, de mister cosmic. Jurnalismul te obligă să descoperi mizeria realităţii, lipsa de speranţă reală în viitor, faptul că oamenii comit la nesfârşit aceleaşi greşeli istorice şi rămân mereu la fel de odioşi.
Literatura înseamnă şi poezie, foame de nuanţe, încoronare a omului ca o reuşită a vieţii, poate a întregului univers. Jurnalismul vine să-ţi pună zilnic în faţă acel buletin de ştiri care nu este altceva decât o listă de orori – ultima listă de orori comise de om pe planetă. Explorat de scriitor, omul este o fiinţă cu potenţialităţi infinite. Prezentat de jurnalist, omul rămâne veşnic aceeaşi brută incapabilă să renunţe la violenţă şi la satisfacerea poftelor sale imediate.
Cele două meserii sunt în acelaşi timp fascinante şi necesare, dar atunci când se reunesc în aceeaşi fiinţă, ele încep oarecum să nu mai aibă încredere una în alta. Scriitorul începe să nu mai aibă încredere în om pentru că imaginea despre om prezentată de jurnalist este contrazis de realitate. (Matei Vișniec, ianuarie 2016)

Matei Vişniec, Scriitorul lunii ales de juriul Uniunii Scriitorilor din România pentru aprilie, este născut pe 29 ianuarie 1956 în Bucovina, la Rădăuţi, oraş fabulos tăiat în două (cu tot cu cimitir) de o cale ferată care reprezintă pentru autor axa de simetrie a universului. Mama, Minodora, a fost educatoare, tatăl, Ioan, a fost funcţionar.
A debutat cu poezie în clasa a patra, când a versificat o fabulă de La Fontaine.
Ulterior a descoperit în literatură un spaţiu de libertate şi s-a hrănit cu pagini din Kafka, Dostoievski, Camus, Poe, Hemingway, Oscar Wilde, Nichita Stănescu şi mulţi alţi scriitori nealteraţi de realismul socialist. I-au plăcut foarte mult suprarealiştii, dadaiştii, povestirile fantastice, teatrul absurdului şi al grotescului, poezia onirică şi chiar teatrul realist anglo-saxon, pe scurt, aproape totul cu excepţia literaturii „oficiale” din anii comunismului.

Studiază la Bucureşti filosofia şi devine foarte activ în sânul generaţiei ’80, fiind membru fondator al Cenaclului de luni. Crede în rezistenţa culturală şi în capacitatea literaturii de a demola totalitarismul. Crede mai cu seamă că teatrul şi poezia pot denunţa manipularea omului prin „marile idei”, precum şi spălarea creierelor prin discursurile ideologice.
Înainte de 1987 se afirmă în România prin poezia sa epurată, lucidă, scrisă cu acid. Începând din 1977 scrie piese de teatru care circulă masiv în mediul literar, dar care sunt interzise pe scenele profesioniste.
În septembrie 1987 părăseşte România, ajunge în Franţa unde cere azil politic, începe să scrie în limba franceză, lucrează la BBC la Londra, iar din 1990 este jurnalist la Radio France Internationale. Devine cetăţean francez în 1993, dar îşi păstrează şi cetăţenia română, ceea ce îi permite să construiască neîncetat punţi culturale între cele două ţări, între Estul şi Vestul Europei, între două limbi, două culturi şi două sensibilităţi. Din 1987, de când trăieşte în Franţa, piesele sale au traversat frontierele şi numele său s-a aflat pe afişe în aproximativ 40 de ţări. Matei Vişniec este unul dintre autorii cei mai jucaţi la Festivalul de Teatru de la Avignon (off). El este însă şi autorul unei proze pe care unii critici o consideră atipică. Un prim roman, Cafeneaua Pas-Parol, scris în 1983, nu a văzut lumina tiparului decât după căderea comunismului. Sindromul de panică în oraşul luminilor a fost unul dintre cele mai apreciate romane ale anului 2009 şi a primit premiul revistei Observator Cultural. Negustorul de începuturi de roman (apărut în 2014 la Cartea Românească) a fost distins cu Premiul „Augustin Frăţilă”. În 2009 i s-a decernat PREMIUL EUROPEAN al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa. În România, cărţile sale au fost recompensate cu numeroase premii printre care Premiul Academiei Române şi, în mai multe rânduri, Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor (cel mai recent chiar în 2015, pentru volumul de teatru Omul din care a fost extras răul).
Piesele și romanele sale au fost traduse și publicate în Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Grecia, Bulgaria, Rusia, Turcia, Brazilia, Iran, Maroc.

(sursa informațiilor:uniuneascriitorilor.ro; hotnews.ro)

Foto de pe infinitezimal.ro