Oglinda Facebook

Într-un colofon ce însoțește, ca la marile înfăptuiri editoriale, volumul de versuri singurătatea vine pe facebook, Dan Mircea Cipariu explică structura simbolică a cărții sale. „Cartea marchează împlinirea a 40 de ani ai autorului cu exact 40 de poeme.” Explicația, cuprinsă între cîteva rînduri de reclamă („acest proiect editorial a fost susținut de Asociația EURO CULTURART, TotalSoft și www.agențiadecarte.ro”) și altele de mulțumire („Autorul mulțumește următorilor prieteni care i-au susținut cu delicatețe și discreție opera literară”), ar putea deruta, înscriind versurile de față în sfera celor ocazionale.

Ocazia nu este însă un eveniment „exterior”, la care poetul, alături de alții, să participe prin contribuții personale. Dan Mircea Cipariu își organizează singur aniversarea, dîndu-i forme de ceremonial poetic și reparcurgînd etapele unei deveniri. Viața poetului s-a schimbat semnificativ, odată cu cea a societății românești și a lumii în care liricul – acum – de 40 de ani trăiește. Poezia lui va lega așadar etapele devenirii poetice de evoluțiile/ involuțiile spațiului social, iar biografia celui încercat de singurătate pe Facebook va fi cu greu regăsită, ca viață pură și simplă, în noile condiții tehnologice.

Trebuie să vină Crăciunul pentru ca drama socializării numai cu numele să-și arate structura devoratoare. În scrisoarea a VII-a (de Crăciun), „prietenii din rețea” nu pot alina sentimentul de însingurare încercat de poet: „ascultăm fiecare în singurătatea lui/ christmas blue songs”. Se încearcă ostoirea singurătății tot pe Facebook, poetul postînd o fotografie și un comentariu sapiențial: „«orice Crăciun e o renaștere», adaug pe facebook/ alături de fotografia mea de la cinci ani”. Anunțul de gospodar primind copiii cu colindatul este postat tot aici: „am scris pe peretele meu virtual/ PRIMIM CU COLINDA”. Alienarea fiind însă tot mai evidentă, lucrurile încep să se complice lirico-tehnologic. De la postări, se va trece la desene cu tematică: „desenez pe ecran/ un prunc într-o iesle”. După alte versuri ale singuraticului prins în rețea, reintrarea lui în realitate se face odată cu pătrunderea în casă a colindătorilor în carne și oase. Eliberat de monitor și televizor, poetul îi ascultă și, pe colindul lor, meditează: „sînt și eu măsura tuturor lucrurilor/ a tuturor mijloacelor/ stau în post/ așteptînd nașterea Mîntuitorului// colindătorii intră în casă/ colindele lor îmi alungă întunericul// cine și ce va mai fi/ a doua zi după Crăciun// cum și unde/ voi găsi paradisul pierdut// nu răspund nu judec nu mai fac ipoteze/ declanșez numai și numai/ bucurii interioare”.

Dan Mircea Cipariu are gesturile și ticurile unui poet fără a fi, din nefericire, unul. Voluptatea cu care se spune eu în aceste „poeme” de o mediocritate, deopotrivă, a viziunii și a expresiei este întrecută numai de volubilitatea celui care toarnă versuri. Drama poetică e aici săltăreață și ilustrată, fără adîncime și, cu toate zbaterile autorului, fără semnificație. Textele sînt atît de asemănătoare, încît cele douăzeci de scrisori (scrisoarea I, scrisoarea a II-a,…, scrisoarea a XX-a) intercalate cu cele douăzeci de secvențe de facebook dreams (facebook dreams I, facebook dreams II,…, facebook dreams XX) ne pun pe gînduri prin perspectiva de generare pe care o creează: dacă autorul ar fi avut 50 de ani, cifra ar fi crescut îngrijorător.

Lăsînd gluma deoparte, eu demult pledez pentru reorientarea veleitarilor grafomani din sfera tiparului în cea online, din necesități de protejare a ecosistemului natural și literar. Internetul asigurînd o vizibilitate și o audiență superioară, nu văd motivele pentru care fie și un copac uscat să fie sacrificat de dragul unor versuri de o asemenea factură: „ultimul meu simț e visul/ cu el voi cerceta invizibilul/ și tot ce e secret în inima și în creierul celor ce stau chiar acum treji în rețea” (facebook dreams I); „sparg fereastra de salvare a creierului/ și o grădină edenică începe să crească în mine/ cu lagune și canale în care tot ce e suflet îmi dă binețe” (scrisoarea a III-a); „visele celor care conduc lumea/ sînt tot mai devoratoare/ ca o rețea de tarabe egotice/ la care sîntem poftiți să cumpărăm/ ÎNTUNERIC/ &/ RĂUTATE/ îmbrăcate în haine scumpe” (scrisoarea a V-a); „exilul interior/ așteaptă să ni se strige/ fiecăruia/ NUMELE/ PRENUMELE/ &/ STAREA DE DISPERARE” (facebook dreams V); „am intrat în anul schimbării de sine/ interiorul meu e o sămînță de iubire din care voi scoate/ un cuvînt de trecere pentru devoratori și profani” (scrisoarea a VIII-a – de Anul Nou); „am intrat în casa ta interioară/ să simt cum lucrează Lumina/ ca o vietate născută dintr-un vis de cunoaștere// stau aici/ cît se poate și cît mi-e dat/ departe de năluciri și primejdii// e atîta liniște în casa ta/ încît astrele reci/ se purifică/ pînă cînd devin suflete” (facebook dreams X); „sufletul meu devine tot mai mult o/ LUMINĂ/ care știe ce și cum să atingă” (facebook dreams XII).

Exemplele de „poezie” susținută „cu delicatețe și discreție” de către cei zece prieteni din colofon pot fi înmulțite pînă la epuizarea sumarului din singurătatea vine pe facebook. Veleitarismul poetic este în cazul lui D.M. Cipariu omogen și fără surprize. La tradiționala Poștă a redacției ținută de un scriitor ori un critic cu experiență și exigență, versurile ar fi fost retrimise autorului, cu recomandarea: „mai încercați”. Dar ele au fost publicate, fiindcă vanitatea auctorială este invers proporțională, în astfel de cazuri, cu înzestrarea reală.

Paradoxul face că tocmai acest context nou, al singurătății devoratoare de poeți de calibrul lui Dan Mircea Cipariu, le-a oferit condițiile pentru a se manifesta plenar și multilateral. În acest context istoric în care „poetul” nu-și mai găsește liniștea interioară am putut lua act de producția lui serială și zgomotoasă. Tocmai internetul, osîndit liric în volum, fu mediul prin care autorul a căpătat formă și gesticulație de poet însingurat. Or, a probozi Facebook-ul pe Facebook, a deplînge permisivitatea internetului cînd tu însuți ești unul dintre efectele ei, a suferi de alienare și totodată a mulțumi sponsorului: iată o serie de contradicții care ar fi putut deveni interesante și problematizante la un scriitor veritabil, cu o personalitate ea însăși contradictorie. La Dan Mircea Cipariu, ele sînt numai hilare.

Lărgind cadrul, mai important este să dezbatem și să asumăm libertatea nemaiîntîlnită în istorie oferită, astăzi, de internet – și să ne gîndim în modul cel mai serios dacă sîntem ori nu pregătiți pentru ea. Există încă nostalgici după vechea stare de lucruri și după ordinea “axiologică” a epocii trecute, în care veleitarismul artistic era circumscris și definit ca atare, bătăliile culturale fiind purtate preponderent pe axa rezistenței la ingerința ideologică. E destul de limpede că această axă de rezistență și acțiune critică nu mai are, în prezentul plural și pluralist, vechiul rol; și că, astăzi, critica nu mai este obligată să se confrunte și să se lupte cu o ideologie unică. Precum în epoca interbelică, a lui Lovinescu, contextul postrevoluționar al libertății depline de opinie și expresie determină o varietate de manifestări de un maxim interes critic și, nu mai puțin, moral-psihologic.

Altfel spus, numai în deplină libertate poți vedea cum este un om, cum poate fi, cum poate gîndi, ce poate scrie. Iar Facebook-ul din titlul cărții auto-omagiale a lui Dan Mircea Cipariu, comică și jalnică în aceeași măsură, este oglinda cea mai bună pentru fiecare dintre utilizatori, revărsați fără nici un filtru redacțional în spațiul virtual.

Dan Mircea Cipariu, singurătatea vine pe facebook, cu 12 ilustrații de Mihai Zgondoiu, Editura Tracus Arte, București, 2012, 96 p.

(cronică apărută în „România literară”, nr. 42/2015)