Măiestrie, talent, stil

Locurile comune constituie în folclor unul dintre acele elemente specifice care vin să confirme încă o dată rolul deosebit ce revine tradiției în procesul creației populare orale. Ele au apărut și s-au șlefuit pe parcursul unei îndelungate practici, ca rezultat al unei bogate și variate experiențe artistice, fiind rodul unui complex proces de creație la care au concurat zeci de generații; locurile comune constituie, așadar, un element caracteristic al tradiției, alcătuind, alături de celelalte elemente tradiționale, „bunul comun” al purtătorilor de folclor.

În basm există numeroase elemente tradiționale; este destul să ne referim la motive, la subiecte sau la eroi. În ceea ce privește concretizarea acestor elemente tradiționale, aici se manifestă cu o mai mare intensitate măiestria, talentul, într-un cuvânt personalitatea povestitorului. Prin urmare, dacă putem vorbi de motive sau subiecte tradiționale, de eroi tradiționali etc., când ne referim la forma propriu-zisă a basmului, trebuie să avem în vedere faptul că limba este, în primul rând, purtătoarea stilului unui anumit povestitor.

Așadar, s-ar putea, credem, afirma că elementele tradiționale ale basmului (motive, tipuri de subiecte, tipuri de eroi etc.) sunt elemente ale specificității (stilului) basmului în general, ca fenomen (gen) folcloric, în timp ce limba constituie unul dintre elementele principale de manifestare a stilului individual. Dar, în ciuda acestei pregnante individualități, oricât de talentat, oricât de original ar fi un povestitor, el nu se poate dispensa de elementele de expresivitate, create și perfecționate de către predecesorii săi. Prin urmare, chiar și atunci când este vorba de un element mai puțin stabil, cum e limba, tradiția intervine destul de autoritar în procesul de creație, oferind povestitorului un fond principal de procedee poetice; în acest fond tradițional un loc deosebit revine locurilor comune, dintre care unele, datorită gradului înalt de stereotipizare, de formalizare, au căpătat în basm – ca de altfel și în celelalte genuri folclorice – denumirea de formule.

Lucrarea noastră este consacrată tocmai formulelor tradiționale din basm, urmărind – prin determinarea structurii și funcțiilor lor – să definească locul pe care îl ocupă în proza populară orală această formă deosebită de manifestare a stereotipiei folclorice. (…)

Literatura consacrată formulelor din basm este destul de bogată, lucru firesc, mai ales dacă ținem seama de faptul că formulele constituie un fenomen foarte răspândit pentru basmele multor popoare. (…)

Cu toate acestea, în ciuda bogăției și varietății lor, cercetările, în marea lor majoritate, chiar și atunci când au fost consacrate exclusiv formulelor tradiționale, s-au limitat doar la inventarierea acestor formule. În al doilea rând, obiectul de cercetare l-au constituit, de regulă, formulele basmelor unui singur popor; în cazul când cercetarea s-a extins, cuprinzând anumite arii folclorice, observațiile au rămas generale, subliniindu-se bogăția și varietatea formulelor la un anumit popor, sărăcia sau absența lor în basmele altor popoare etc. Cercetarea nu s-a îndreptat, prin urmare, asupra substanței, asupra esenței fenomenului respectiv. Or, esența formulelor tradiționale este dată de funcțiile lor, care constituie elemente caracteristice, determinate în mod direct de specificul basmului ca unul dintre cele mai complexe fenomene folclorice.

Cercetarea stereotipiei basmului a urmărit, pornind de la determinarea structurii și funcțiilor formulelor tradiționale, identificarea elementelor stabile și a celor variabile, evidențierea caracterului universal sau particular al elementelor respective, stabilirea raportului între tradiție și inovație, precum și prezentarea unor ipoteze privind geneza și evoluția funcțiilor anumitor tipuri de formule.

Lucrarea de față are la bază un bogat și variat material care cuprinde cele mai diverse zone folclorice. Materialul principal al cercetării îl constituie proza populară orală românească, materialul comparativ este oferit, în primul rând, de folclorul slav (cu precădere de folclorul slav de răsărit) și de folclorul popoarelor romanice. Totodată, însă, pentru stabilirea caracterului universal sau particular al anumitor fenomene, am avut în vedere și creația orală a altor popoare europene, precum și folclorul unor popoare orientale.

Determinarea structurii formulelor și identificare funcțiilor elementelor lor morfologice ne-a permis stabilirea unor modele (ca invariante) după care se realizează variantele concrete. Aceste modele reflectă, în ultimă instanță, anumite legități ce stau la baza existenței formulelor tradiționale. Identificarea modelelor și studierea variantelor lor concrete, ca imagini poetice, în folclorul diferitelor popoare, ne oferă posibilitatea nu numai să stabilim aria de răspândire a anumitor tipuri de formule, dar și să evidențiem mijloacele artistice care pot varia de la un basm la altul, de la un povestitor la alt povestitor, de la un popor la altul etc.; în ultimă instanță, toate acestea concură la stabilirea rolului tradiției și inovației în vehicularea formulelor de basm, precum și la sublinierea specificului național, în măsura în care acest lucru este posibil.

– va urma –

(fragment din Introducere, „Stereotipia basmului”, Ed. Univers, 1973)

(sursa foto: toxel.ro)