Un om, o istorie

Absolvent de drept și ziarist, om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, Corneliu (Cornel) Coposu (20 mai 1914 – 11 noiembrie 1995) a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a ajuns deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România. După Revoluția din 1989, a reîntemeiat oficial PNȚ sub numele de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și a fost președinte al PNȚCD-ului între 1990 și 1995. În această calitate, a fondat Convenția Democrată Română, al cărei prim președinte a fost.*

„L-am întrebat cândva pe domnul Coposu dacă îşi regretă destinul…

– Cred că am avut o viaţă plină. Şi dacă acum s-ar reedita toată biografia mea, cred că aş urmă acelaşi drum. Chiar ştiind că urmează anii de puşcărie. Am ştiut, sigur, la un moment dat, că voi intră la închisoare, deşi nu-mi imaginăm cât voi stă. O ştia şi Maniu care ne-a pregătit pentru asta. Ne spunea că noi vom fi victima confruntărilor dintre cele două lumi, că vom fi duşi în Siberia şi că vom constitui moneda de schimb. Eu am avut şansă să-l văd pe bietul Maniu în timpul procesului nostru. Un temnicer pe care-l cunoşteam, şi care beneficiase de atenţia noastră, a venit la mine şi mi-a spus:

„Domnu’ doctor, vreţi să-l vedeţi pe Bătrânu’?” M-am dus în celula lui şi Maniu mi-a spus: „Eu n-am să supravieţuiesc. Dacă tu vei trăi, să nu laşi partidul să moară.” E un testament care mi s-a întipărit în inima.

– Şi nu l-aţi lăsat să moară…

– Nu se putea. De aceea i-am şi spus d-lui Iliescu de atâtea ori: „Domnule, să nu mă tratezi că pe un om de dialog care ţinteşte la demnităţi. Nu mă interesează să fiu prim-ministru, nici altceva. Eu vreau doar că, până mor, să reorganizez partidul. Şi el ştie treaba asta. O ştiu toţi prietenii mei. De-aia mi-au făcut figura şi, în lipsa mea, m-au pus pe listele de la Senat. În fine, am certitudinea că, în curând, situaţia din România se va normaliza şi vom scapă de cripto-comunişti. Şi fiţi atenţi, anumite pronosticuri, anumite certitudini nu mi-au fost dezminţite. Chiar c-a trebuit să aştept. (râde înveselit, parcă) Puşcăria este un exerciţiu pentru a-ţi antrena răbdarea. Acolo, răbdarea întrece orice fel de imaginaţie, am experimentat pe pielea mea. Dar, am avut dreptate să sper. Ştiu că şi acum am dreptate.  (…) În anumite etape ale acelei epoci a fost îngrozitor, dar eu am tendinţa de a reţine doar momentele senine.”

(discuţie realizată de Roxana Badralexi  şi regăsită pe revista.memoria.ro)

Imagine de pe roxanaiordache.wordpress.com

*sursa: wikipedia