Odilia Roşianu 
O întrebare mult prea frecventă adresată scriitorilor este cea în care sunt chestionați asupra obiceiurilor pe care le au atunci când lucrează. Și, chiar dacă ni se pare deja un clișeu, răspunsurile unora dintre ei au scos la iveală lucruri uimitoare. Victor Hugo, de exemplu, autorul „Mizerabililor”, scria stând în picioare şi în faţa unei oglinzi, iar asta se-ntâmpla doar dimineaţa. Ritualul lui era foarte riguros. Începea prin a bea o cafea fierbinte, timp în care citea scrisorile primite de cele mai multe ori de la iubita sa, Juliette Drouet, ce locuia la doar câţiva paşi de el. Mânca, apoi, două ouă crude, se închidea în birou şi scria până cel târziu la ora 12.00. Nu știm dacă a putut să scrie și „Mizerabilii” în aceleași condiții, având în vedere că era în exil în perioada creării lui. Dar, cu ritual sau fără, romanul a rămas de referință în literatură.
Jean Valjean, omul în jurul căruia se învârtește roata Mizerabililor, părea un personaj predestinat actorului Jean Gabin (17.05.1904 – 15.11.1976), iar asta nu numai din cauza prenumelui identic. Am văzut filmul după ce citisem romanul și figura blândă dar hotărâtă a actorului francez mi s-a părut zugrăvită de însuși Hugo. Pelicula a avut premiera în 1958, când interpretul rolului principal avea 54 de ani, fiind deja în vârful carierei sale. Și-a început viața artistică la 15 ani și, chiar dacă totdeauna personalitatea sa a fost mai dură, va fi supranumit „Domnul” pentru eleganța interpretărilor sale. Aristocrat, fermier, hoț sau inspector – toate rolurile au avut profunzime și adevăr. A iubit mult, a trăit cu intensitate, a jucat cu profesionalism. Și, nu în ultimul rând, a scris și versuri. Poezia „Maintenant je sais”/ Acum știu este citată des când vine vorba de Jean Gabin și, probabil, reflectă cel mai bine gândurile cu care privea spre trecut.
(sursa foto: cinemagia.ro)
Acum știu…
Știu…
Când eram un puşti
Înalt cât pragu’ uşii
Vorbeam tare
Ca să par bărbat
Şi spuneam apăsat:
Ştiu, ştiu, ştiu…
Era la început şi era primăvară
Dar când am intrat într-a 18-a vară
Mi-am zis: ŞTIU, asta e, ŞTIU
Pe dinafară.
Şi azi, în zilele când mă întorc
Să privesc pământul meu…
Mi-am făcut cei 100 de paşi
Şi totuşi nu ştiu cum de se-nvârte mereu…
Spre 25 de ani, ştiam totul
Dragostea, trandafirii, viaţa, banii…
Da, dragostea!
O ştiam în întregime!
Totuşi, din fericire – ca şi prietenii mei,
Nu mâncasem din tot grâul vieţii:
Chiar în mijlocul ei, mai învăţam încă!
Ceea ce am învăţat
Pot spune în trei, patru vorbe:
În ziua când cineva te iubeşte
Se face vreme frumoasă!
Nu pot să spun decât
Ce vreme minunată…
E ceva ce mă miră încă în viaţă
Pe mine, care am păşit în toamnă,
Am uitat atâtea seri de tristeţe…
Şi niciodată o dimineaţă de tandreţe!
Întreaga tinereţe am vrut să strig că ŞTIU
Doar că, ciudat, cu cât căutam,
… Tot mai puţin ştiam…
Iată, acum au sunat 60 de bătăi în orologiu…
Sunt încă la fereastră, privesc
Şi mă întreb cum curge viaţa aşa firesc…
Acum – ŞTIU… ŞTIU…
Că a zice ŞTIU e vorbă-n pustiu
Viaţa, dragostea, banii, prietenii şi trandafirii…
NU ŞTII NICIODATĂ SUNETUL, NICI CULORILE FIRII!
E tot ceea ce ştiu!
Doar asta ştiu
ATÂT DE BINE O ŞTIU…!
(sursa foto: cinemarx.ro)
(traducerea din franceză este preluată de pe energienaturala.wordpress.com)
Imagine cover de pe novapost.ro
