Literatura de aziLiteratura de azi
20.05.2016

Echilibru între intelectual și emoțional

„Menținerea unui echilibru între intelectual și emoțional este cea mai autentică formă de cinefilie, un lucru atât de bine reflectat în programul TIFF, care împletește drama, comedia, horror, documentarul… E ceea ce ne hrănește apetitul pentru film și ne deschide orizonturile către noi experiențe și descoperiri.” – Jay Weissberg, critic de film Variety

Fondat în 2002, în Cluj-Napoca, TIFF a reușit să devină foarte repede un important eveniment dedicat filmului din România. A primit titulatura de membru CENTEAST – Alianta Festivalurilor de Film din Europa Centrală și de Est – și este sprijinit de Programul MEDIA  Europa Creativă. În 2011, TIFF a fost acreditat de către Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF), fiind poziționat printre cele mai importante 40 de festivaluri ale lumii. De-a lungul celor 14 ediții, Premiul TIFF pentru Întreaga Carieră a fost acordat unor personalități importante ale cinematografiei europene și mondiale, precum Nastassja Kinski, Jiří Menzel, Debra Winger, Claude Lelouch, Geraldine Chaplin, Wim Wenders, Marin Karmitz, Jacqueline Bisset, Michael York, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Annie Girardot, Udo Kier, Vanessa Redgrave, Nicolas Roeg și Franco Nero.*

Competiţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie) de anul acesta stă sub semnul diversităţii şi inventivităţii, tinerii cineaşti deconstruind ingenios convenţiile genului horror, thriller, romance şi western. Cele 12 filme care concurează pentru Trofeul Transilvania sunt realizate de regizori debutanţi sau aflaţi la al doilea lungmetraj şi vin din 16 ţări: Franţa, Tunisia, Belgia, Islanda, Danemarca, Australia, India, Bulgaria, România, Marea Britanie, Germania, Israel, Franţa, Cambodgia, Spania şi Vanuatu, iar nouă dintre ele sunt filme de debut.

„Sub semnul diversităţii extreme se află şi prezenţa românească din competiţie: dacă producţia străină „Shelley” e o mostră impecabilă de film de groază, prilejuindu-i actriţei Cosmina Stratan un excelent rol de compoziţie, Câini răstoarnă convenţiile filmului de gen – ca să nu mai vorbesc de cele ale Noului Val – şi devine un veritabil anti-western balcanic” – Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF.

*informaţii de pe: tiff.ro