Dumitru Crudu 
Oleg se temea de zborul cu avionul mai mult decât orice pe lume, dar zborul ăla era de neevitat. Numai gândul că va trebui să urce în avion îl făcea să se trezească transpirat noaptea și să urle de spaimă. Numai la gândul că va urca scările alea verticale și va intra în salonul avionului, îl lua când cu rece, când cu cald și i se făcea rău. Dar cu adevărat groaza îl cuprindea când își imagina că ușile se vor închide în urma lui și avionul se va desprinde de pământ și se va ridica în aer și el nu va mai putea ieși afară. Și ce o să facă el atunci, și cui o să-i ceară ajutorul, când avionul va prinde viteză și pământul va fi tot mai departe și mai departe, tot mai jos și mai jos, până nu se va mai vedea deloc? Va înnebuni, nu altceva. Înnebunea și acum, numai la gândul ce va fi cu el atunci.
Ziua când trebuia să zboare, însă, se apropia vertiginos și Oleg era din ce în ce mai îngrozit. Așa de speriat nu a fost nici măcar atunci când l-au pus sub cuțit și i-au scos puroiul din nas. I-a pierit somnul. Cu greu mai putea să adoarmă și adormea doar spre dimineață. Ioana, amanta sa de-o viață, l-a întrebat chiar dacă nu putea să plece cu altceva în Marea Britanie, să zicem, prin tunel, cu trenul? Cu trenul, prin tunel, pe sub apă? Asta îl înfricoșa și mai tare. Între a merge cu trenul pe sub apă și a zbura cu avionul, alegea avionul, dar nici cu avionul nu voia să zboare. Atunci să renunțe cu totul la călătoria asta în Marea Britanie, dacă nu poate să-și învingă frica, i-a spus Ioana. Cum să renunțe dacă pentru prima dată în viața sa a fost invitat la un mare festival de literatură din Anglina, unde, pe lângă multe altele, cu Oleg mai voia să se întâlnească și un important editor englez?
Ca să poată dormi, a început să bea somnifere. De la un timp încoace, însă, nici măcar soporificele nu-l mai luau și zadarnic se întorcea de pe o coastă pe alta, pentru că nu putea să adoarmă și basta. Până spre dimineață, era muncit de fel de fel de temeri, îngrijorat la gândul cum va zbura el cu avionul. Era destul doar să-și imagineze că va urca în avion și ușile se vor închide în urma sa că începea să se sufoce și inima să i se zbată în piept ca o elice. Cu toate astea, ziua plecării se apropia irevocabil și cu cât era mai aproape, cu atât și neliniștea lui Oleg era mai mare, până deveni de nesuportat. Se gândi să renunțe la festival. Își dădea seama însă cât va pierde. Înțelegea că nu va mai pupa în veci vreo traducere în engleză și nimeni nu o să-l mai invite niciodată în Marea Britanie. De dragul unei viitoare posibile glorii literare, scriitorul a mers la un psihanalist, care l-a supus unui tir nesfârșit de întrebări, dar în loc să scape de îngrijorare, Oleg a ieșit din cabinetul acestuia și mai răvășit, ca după un thriller. S-a dus și la un psihiatru, și a urmat două săptămâni un tratament intravenos ultrasofisticat.
Sosi și ziua zborului. Ca să suporte mai ușor neliniștea, Ioana i-a făcut două injecții cu un sedativ foarte puternic, dar, oricum ar fi, până la aeroport a stat ca pe ace. Ioana îi mângâia mâna și-i tot vorbea, nu știu de ce, despre intervenția chirurgicală pe care a avut-o anul trecut.
Cu genunchii tremurând, Oleg a urcat scările avionului și ușile s-au închis în urma sa, iar avionul s-a ridicat deasupra pământului. Pe Oleg îl aștepta în față un mare viitor literar.
(sursa foto: smilefm.ro)
