Elena Spiridon
când îmbrăcam frumoasa-mi ie,
am dat de vechea-mi poezie,
păstrată ca pe un sfânt crez…
visez acum, sau nu visez?
cuvinte scrise cu sfială,
aşa, ca-n prima zi de şcoală,
ce-au dispărut ca într-o vrajă…
s-au aciuat în suflet, strajă.
ce-mi place azi să le privesc
şi uneori chiar mă hrănesc
din seva lor… şi le-aş ruga,
să-mi lase verbe-a conjuga.
cu ele vreau să mă alint,
cu ele vreau să mă prezint
la judecata de apoi,
să nu fiu singură, ci-n doi.
oare-am făcut o faptă bună,
scriind poemul împreună?
Foto: Andi Spot
